3 construcții plutitoare amplasate ilegal pe lacul Izvorul Muntelui, au fost găsite de polițiști cu ocazia unor controale desfășurate la sfârșitul lunii aprilie.
”Cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, în perioada 30 aprilie -01 mai a.c.,
pe luciul de apă al lacului Izvorul Muntelui Bicaz, au fost desfășurate acțiuni, pentru prevenirea pescuitului ilegal.
În aceste activități au fost angrenați polițiști de transporturi din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor, Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani și Biroul Județean de Poliție Transporturi Neamt.
Cu ocazia activităților desfășurate, atât pe luciul de apă cu ambarcatiunea din dotare, cât și in zonele limitrofe lacului de acumulare, au fost legitimate un număr de 37 de persoane, au fost verificate un număr de 3 societăți comerciale și 4 ambarcațiuni de agrement.
În perioada de referință, polițiștii au aplicat un număr de 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 23/2008, OG 99/2000, HG 237/2001 și HG 984/2005.
Totodată, au fost identificate un număr de 3 construcții plutitoare, fără avizul legal din partea Apelor Romane, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de executarea, modificarea sau extinderea lucrărilor, construcțiilor sau instalațiilor pe apă sau care au legătura cu apele fără avizul legal, fiind întocmite 3 dosare penale în acest sens.
Totodată, în dimineața zilei de 1 mai a.c., în zona portului vechi a fost depistat un bărbat în vârstă de 59 ani, din localitatea Tarcău , în timp ce transporta cu auto personal într-un recipient improvizat, cantitatea de 41 kg pește, din specia păstrăv, fără a deține documente legale de transport, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de articolul 64, litera h din OUG 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura, cantitatea de pește în valoare de 1.500 lei fiind indisponibilizată și predată unei societăți comerciale de profil”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.
I.C.
2 comentarii. Leave new
Ar trebui un control mai amănunțit a celor care au construit tot felul de improvizații astfel ca nu mai găsim un loc de acces la apa…Și în porturi au apărut tot felul de improvizații,au ocupat totul și s-au pus stăpâni pe malurile lacului.Noi ,împătimiți ai pescuitului nu mai avem acces, printre cocioabele lor,și vad ca se lucrează la foc continuu pentru ocuparea lacului…
Nu va lua nimeni nici o masura pentru ca lacul e doar al lor-al mafiotilor si coruptilor care chipurile ne „” conduc””.Apropos:pestele de la cap se….