Continuă căutările pentru tânărul din P. Neamț, dispărut în apele Bistriței. Pe ce pistă merg anchetatorii
În această dimineață, pompierii ISU Neamț au reluat căutările pentru găsirea tânărului de 19 ani, dispărut ieri în apele râului Bistrița, în canalul de aducțiune din aval de barajul de Reconstrucția. La ora 10 a fost oprită uzinarea apei la barajul Reconstrucția, pentru a se putea interveni și cu scafandri ISU.
Conform IPJ Neamț, în cauză a fost deschis un dosar penal, însă până nu va fi găsit trupul, nu se pot trage concluzii. Surse apropiate anchetei, susțin că anchetatorii ar merge mai mult pe ipoteza unei căderi accidentale în apă. Tânărul ar fi căzut în canal undeva înspre capătul străzii Dumbravei, strada care duce spre fostul IVV. În aceeași zonă au loc și căutările.
Știrea inițială:
Alertă! Tânăr de19 ani, căutat de pompieri în canalul Bistriței în Piatra- Neamț
I.C.












