Justitie
Citit de: 3,505 ori

Contrabanda cu tigari

Braconierul din Tarcau
Au picat testul privind securitatea la incendiu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Brăila efectuează, luni, 32 percheziții domiciliare pe raza județelor Brăila, Galați și Suceava, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2010, pe raza județelor Brăila, Galați și Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat, având ca principală preocupare infracțională contrabanda cu produse din tutun, care provin din Ucraina și Republica Moldova. S-a reținut că membrii grupului au procurat, transportat, depozitat și distribuit importante cantități de țigări, obținând importante beneficii materiale, prejudiciul estimat fiind de peste 500.000 euro“, precizează un comunicat al DIICOT remis luni presei.

Potrivit sursei citate, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Brăila urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 70 de persoane.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Brăila, SCCO Vrancea, BCCO Galați, BCCO Suceava și cu sprijinul IPJ Brăila și IJJ Brăila, iar suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către SRI

Distribuie știrea:

Etichete: 500 000 euro, 70 de persoane, agerpres, audieri, braila, contrabanda cu tigari, diicot, dosar, ijj braila, perchezitii, tigarete
Articolul anterior
Braconierul din Tarcau
Articolul următor
Au picat testul privind securitatea la incendiu

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed