În perioada 14-22 noiembrie 2024, ITM Neamț a făcut verificări în domeniul transportului rutier. ”În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 45 de controale. O parte dintre controalele efectuate în trafic au fost realizate împreună cu inspectori din cadrul ISCTR Neamț.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul relațiilor de muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 21 de sancţiuni contravenţionale din care 11 amenzi în cuantum de 10.000 lei şi 10 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 46 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
– angajatorul nu respecta obligația de a ține evidența orelor de muncã prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru;
– nerespectarea prevederilor legale privind repausul sãptãmânal;
– angajatorul a transmis date eronate sau incomplete în REGES ;
– angajatorul nu respecta obligația de a elibera o adeverințã de vechime pentru salariați la încetarea activitãții;
– angajatorul nu a fãcut dovada plãții drepturilor salariale cãtre toți salariații unitãții” se arată într-un comunicat de presă transmis de ITM Neamț.
G.T.