AdministratieLocalPolitica
Citit de: 0 ori

Convocare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ în şedinţă extraordinară

George Lazăr (PNL) anunță creșterea pensiilor cu peste 12%. Se măresc și alocațiile pentru copii
De ce trebuie să cumpere Primăria telegondola. O poveste cu explozie întârziată, veche de 15 ani

DISPOZIŢIE Privind convocarea de îndată a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ în şedinţă extraordinară

          În conformitate cu prevederile art.3 alin. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”;

În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. 2, art. 134 alin. 1 lit. a) și alin. 4, alin. 5 lit.a²), art. 135 alin. 1, alin. 3 și alin. 4 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

DISPUN:

Art.1 – Se convoacă de îndată în ședinţă extraordinară Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ, pentru data de 23.11.2022ora 15:00, desfășurată în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Piatra Neamţ, din str. Ştefan cel Mare nr. 6 – 8. Consilierii locali pot participa la ședință și prin utilizarea mijloacelor electronice, conform prevederilor art. 137 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.2 – Proiectele de hotărâre sunt cuprinse în proiectul ordinii de zi, anexă la prezenta.

Art.3 – Consilierii locali pot formula și depune amendamente la proiectele de hotărâre până la data ședinței Consiliului Local.

Art.4 – Materialele înscrise pe ordinea de zi vor fi transmise în format electronic pe adresa de e-mail pusă la dispoziția consilierilor locali.

Art.5 – Secretarul General al Municipiului Piatra Neamţ va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prezentei. PRIMAR, Andrei CARABELEA

Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local din data de 23.11.2022

PROIECTE DE HOTĂRÂRE:

1.HOTĂRÂRE pentru aprobarea dobândirii blocului de active – teren și construcție „Stație plecare telegondolă” prin cumpărare – adjudecare;

– iniţiator – Primar Andrei Carabelea

Informări – Întrebări – Interpelări adresate executivului

Distribuie știrea:

Etichete: Convocare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ în şedinţă extraordinară
Articolul anterior
George Lazăr (PNL) anunță creșterea pensiilor cu peste 12%. Se măresc și alocațiile pentru copii
Articolul următor
De ce trebuie să cumpere Primăria telegondola. O poveste cu explozie întârziată, veche de 15 ani

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed