Local
Citit de: 397 ori

Copii ținuți de părinți în mizerie, într-o scară de bloc din Piatra- Neamț

Simion se dă bătut. Recunoaște victoria lui Nicușor Dan
Pescar găsit mort într-un iaz la Podoleni

O familie cu doi copii a fost depistată într-un adăpost amenajat într-o scară de bloc din cartierul Dărmănești, de polițiștii locali responsabili de zonă – Servciul Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț, în dimineața zilei de 19.05.2025, după ce mai mulți cetățeni au sesizat tulburarea ordinii și liniștii publice.

Minorii, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, erau căutați de autoritățile competente în protecția copilului de o bună perioadă de timp, având în vedere faptul că în trecut, aceștia mai fuseseră instituționalizați. Și părinții acestora erau cunoscuți pentru scandalurile provocate în centrele D.A.S. Piatra Neamț, acolo unde au fost cazați în repetate rânduri, dar de unde au fost evacuați din cauza comportamentului antisocial pe care l-au manifestat față de ceilalți beneficiari și angajați.

La fața locului, la solicitarea polițiștilor locali de ordine publică, au fost prezenți inspectori din cadrul D.G.A.S.P.C. Neamț și ai Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț, care au demarat procedurile necesare a fi aplicate în astfel de cazuri.

Totodată, scara blocului unde era culcușul improvizat, a fost igienizată, persoanele adulte depistate la fața locului, fiind îndepărtate din zonă”, informează Poliția Locală Piatra Neamț.

G.T.

Distribuie știrea:

Etichete: Copii ținuți de părinți în mizerie, într-o scară de bloc
Articolul anterior
Simion se dă bătut. Recunoaște victoria lui Nicușor Dan
Articolul următor
Pescar găsit mort într-un iaz la Podoleni

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed