Copiii care caută iubirea prin furt *Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Lia, nume ficitiv, avea nouă anișori, când a auzit-o pe mama ei șoptindu-i tatălui că suferă de cancer.
În următoarele 3 luni, mama stătea mai mult cu tata la spital iar ea trăia între copiii cartierului și bunica sa, care venea, din când în când pe la ea.
Fetița să ferea să-și viziteze mama la spital, prefera mai mult să fie cu copiii din bloc. Tatăl nu observase vreo schimbare majoră la fata lui. Într-adevăr, învățătoarea i-a zis că simte că ceva o deranjează pe fetiță și nu știe, dar că poate ar fi bine să o ducă la un psiholog. Însă lucrurile au continuat să meargă pe făgașul normal, până într-o zi când tatăl s-a dus la locul ascuns să scoată o sumă de bani și a descoperit că-i lipsesc bani de acolo. Surprins de această descoperire, a întrebat-o pe soție, apoi pe bunică și numai la sfârșit, pe fetiță. Toți trei au zis că nu știu despre bani nimic, dar tatăl a simțit că cheia, soluția, îi aparține fetei. Nu credea că mama sau bunica ar fi făcut un astfel de gest urât.
A luat-o la întrebări pe Lia și a pus o presiune mai puternică pe ea, până când fata s-a spovedit că ea a luat banii iar la întrebarea tatălui ce a făcut cu banii, a povestit că ea cumpăra ciocolate și mai multe dulciuri pentru ea și cel mai mult, pentru copiii care se jucau cu ea.
Atunci a fost pentru prima dată când tatăl s-a decis să o aducă la mine, la psiholog. Fetița arăta foarte bine, era frumușică, se vedea că are o educație bună de la părinți, a colaborat cu mine imediat. Nu a fost nevoie de prea multe ședințe să aflu că ea se simțea foarte prost din cauza situației mamei. Și pentru că avea nevoie de o recompensă de iubire, a apelat la prietenii ei. Ca să fie iubirea constantă s-a gândit să îi “cumpere“ pe ei și iubirea lor prin acele dulciuri pe care le oferea. Numai că, încet încet s-au obișnuit și colegii ei cu gesturile fetei și au cerut de la ea tot mai mult până s-a descoperit lipsa banilor.
Ușor ușor, am hotărât împreună să vorbim despre ce se întâmplă cu mama ei, despre fricile ei și despre lipsa de iubire pe care a pierdut-o din momentul când părinții nu au mai fost atât de mult lângă ea.
Cu câția ani în urmă, ajunseseră la mine părinții lui Iulius, împreună cu el. Băiatul avea 15 ani și jumătate, părinții au hotărât să-l aducă la mine din câteva motive: primul, miciunile care s-au înmulțit în ultima vreme; altul – neprezentarea la școală și plecarea de la ore la o sală de jocuri de noroc unde își consuma energia și banii aproape zilnic iar al treilea – furtul banilor de la ei.
În ultima perioadă, părinții au descoperit că o mare parte din banii ținuți în seif s-a dus. Neștiind ce să facă, l-au acuzat și i-au cerut să aducă banii înapoi, pe lângă faptul că s-au hotărât să meargă împreună la un psiholog. Prima întrebare pe care am dorit să o pun părinților, văzând ce frumoși și eleganți sunt, a fost cu ce se ocupă ei. Răspunsul lor a fost că au o firmă de transport care duce persoane din România către occident, incluzând și transportul de marfă.
Ca să înțeleg în ce statut economic se află, mi-au povestit că sunt vreo 20 de angajați și au vreo 10 mașini care fac zilnic curse.
Băiatul, care asculta discuția între mine și părinți, le-a zis: “Aaa, voi aveți așa de mulți șoferi și mașini, dar când vă ceream o sumă mica de bani pentru un pachețel de școală sau alte lucruri mărunte, spuneați că nu aveți bani! “
Mă gândeam, în sinea mea, ce greșeală imensă fac părinții când își mint copilul! Copilul, care este cel mai important în viața familliei, este mințit atât de urât! Cine crede că un copil este prost și nu înțelege, greșește și plătește pentru asta. Pentru că, în momentul în care el nu a primit ce a crezut că i se cuvine măcar ca o recompensă de iubire când părinții lucrează și nu au timp pentru el, atunci el cere să fie și el partener la câștigul părinților. Iar atunci, mulți din părinți fac greșeala de a minți și a spune lucruri neadevărate.
Copilul este foarte curios de felul lui. El caută în toate părțile ascunse ale casei, unde pot fi ascunși banii. Și, din momentul când a descoperit și a înțeles că părinții l-au mințit, el se simte liber atunci să mintă și el și să fure.
Drama acestei povești, ca și altele, se leagă de faptul că nu avem voie să mințim copiii. Nu este bine să-i neglijăm emotional și să-i cerem să fie un “copil bun“.
De la primii ani ai vieții, copilul din exemplul de mai sus, a văzut o mișcare imensă care ținea de serviciul părinților. Vedea, simțea că părinții lui câștigă, au bani, dar lui nu vor să-I dea, și, pe lângă asta, vrea și el, cu spiritul lui de competitie să fie independent și să poată câștiga la fel de bine ca părinții lui.
Acea muncă grea pe care o fac părinții este văzută de el ca un lucru neimportant, el vrea cât mai repede să câștige bani, cât mai mult, și să se poată lăuda în sinea lui și față de colegi că este puternic și câștigă bine. Nu degeaba, copiii la o vârstă de 12-13 ani se duc cu o sumă mică la săli de jocuri de noroc, ca să câștige bani mai mulți și să fie lăudați. Când li se termină banii, ei descoperă în casa părinților comoara ascunsă a banilor.
Părinții rămân uimiți și se întreabă ce s-a întâmplat cu băiatul lor, de ce minte, de ce fură, de ce nu mai merge la școală? Dar pe copil nu-l interesează să meargă la școală, să petreacă un timp lung fără profit. Mai mult decât atât, pentru a fi apreciat de profesori trebuie să depui un efort, iar acel copil nu prea voia să depună acel efort. Este criticat că nu își dă silința, lucru care-l îndepărtează de școală și mai mult. El, atunci, trebuie să inventeze povești ca să împace părinții. Încet-încet, discrepanța se face mai mare, copilul primește mai puțină atenție și apelează la nevoile lui instinctuale cum ar fi curiozitatea de a găsi bani, de a-i lua și a-i folosi spre binele lui inclusiv pentru a primi atenție și iubire în contul lor.
Tratamentul cu acest băiat nu a fost ușor și nici de scurtă durată. Am fost nevoit să lucrez cu ambii părinți și cu băiatul personal. La părinți, trebuia să le explic că relația cea mai frumoasă este bazată pe sinceritate și corectitudine și, dacă ei pot să-și permită o îmbrăcăminte luxoasă, pot să-și permită și să mărească suma banilor de buzunar ai copilului. Le-am spus că trebuie să înțeleagă că ei sunt modelul copilului și nu pot să fugă de această responsabilitate. Dacă ei sunt afaceriști, atunci și copilul vrea să devină afacerist. Doar că trebuie explicat pe îndelete că fiecare la vremea lui face treburile pe care trebuie să le facă iar băiatul trebuie să înțeleagă că va face ceva mai târziu ce fac acum părinții.
Cu băiatul a fost ceva mai greu. El avea o serie de obiceiuri care trebuia scoase, cum ar fi cheful de sta cu colegii lui în cafenea și de a discuta acolo lucruri fără rost. Să îi explic să pună accent la școală măcar 2-3 ore pe zi, pentru pregătire la ore.
Am făcut o înțelegere cu părinții și cu băiatul că prezența la școală, zilnic, plus străduința lui la examene o să-i aducă un bonus săptămânal, pe lângă banii de buzunar, mai mulți decât aveau alți copii.
La sfârșitul săptămânii, l-am rugat pe tată să acorde posibilitatea să lucreze băiatul la firmă și să-i plătească pentru acest serviciu. Tratamentul s-a încheiat cu mare succes și, pînă astăzi, țin legătura cu familia și cu băiatul. Problema este că foarte puține cazuri de acest gen ajung la psiholog și acceptă să fie tratate pînă la capăt pentru a găsi cea mai bună soluție.
Fac o mică confesiune. Într-o zi, în casa noastră, bunica s-a plâns că-i lipsesc bani din portofel. Ne-a întrebat pe mine și pe sora mea, și noi amîndoi, am spus că nu. Știind că eu nu am luat, am apelat la sora mea, și am amenințat-o într-o formă dură, că, dacă nu va returna banii, o să apelez la poliție. Trebuie să spun că sora a recunoscut imediat, eu am fost bucuros că ea a dat bat bunicii înapoi, dar, ani de zile după acest eveniment sora mea nu m-a iertat, și, până astăzi simt că eu am fost împotriva ei în fața bunicii. Lecția pe care am învățat-o atunci este că și ea avea nevoie de iubire și, de multe ori, relația între frați și competiția între ei au legătură cu furturile. Sora s-a simțit inferioară față de mine și nu s-a simțit atât de iubită ca mine.
Aștept comentariile și sugestiile dvs.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
