https://www.facebook.com/tvmneamt.ro/videos/270558990985915/

Cazul minorului agresat sexual si batut in plina strada la Slobozia-Roznov, jud. Neamt, scoate la iveala detalii absolut revoltatoare despre cum functioneaza ”Omerta” in Politia Neamt, cand trebuie acoperita incompetenta si delăsarea (Stirea initiala plus video, AICI)

tvmneamt.ro a obtinut in exclusivitate in aceasta seara o declaratie a unui tanar agresat si el odata cu minorul, in care acesta spune ca a sesizat de doua ori Politia Roznov despre incidentul extrem de grav, insa politistii au ignorat cazul in totalitate.

Cengiz Andronache are 18 ani si spune ca agresiunea s-a produs pe data de 24 mai in jurul orei 14:30. In jurul orei 19 in aceeasi zi, Cengiz s-a prezentat la Politia Roznov alaturi de mama sa, unde i-au intampinat 3 politisti, printre care si un politist pe nume Vrânceanu. Tanarul i-a povestit acestuia ce s-a intamplat cu cateva ore mai inainte si a dat o declaratie scrisa in fata politistului, in care a precizat cu lux de amanunte cum amicul lui de 16 ani a fost batut crunt si apoi supus la perversiuni sexuale de catre numitul Madalin Aursului (foto), cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind insotit de alti doi tineri si de o tanara care a si filmat o parte din agresiune. Cengiz a fost si el luat la bataie mai intai de Aursului (agresiunea a fost surprinsa pe filmare), apoi de unul dintre ceilalti doi tineri. Cengiz are si semne/leziuni care dovedesc agresiunea.

foto agresor

Dupa ce a scris declaratia, i s-a spus tanarului reclamant sa mearga acasa si sa astepte pana a doua zi, cand îl va contacta cineva de la politie. Desi faptele descrise de tanar aratau ca s-au produs infractiuni deosebit de grave, inclusiv agresiuni (perversiuni) sexuale asupra unui minor, care impuneau masuri sau macar verificari urgente, oamenii legii au preferat sa lase totul la voia intamplarii, fara sa le pese niciun moment ca un dezaxat este in libertate si poate face oricand noi victime.

A doua zi, pe data de 25 mai, vazand ca nu-l contacteaza nimeni de la Politia Roznov si constientizand gravitatea celor petrecute, tanarul Cengiz Andronache merge din nou la sediul Politiei Roznov, de data asta de mana cu minorul de 16 ani care apare in imagini, dar si cu filmarea care dovedea totul. Dupa ce este amanat de mai multe ori, reuseste sa stea de vorba din nou cu politistii care nu au fost interesati sa vada filmarea cu agresiunea deosebit de grava, apoi este trimis din nou acasa si i se spune sa revina urmatoarea zi la politie. Asta se intampla in jurul orei 13-14.

La ora 18:30, cazul este facut public de tvmneamt.ro, cu tot cu imaginile de-a dreptul socante. La ora 19, cerem un punct de vedere de la Politia Neamt si un raspuns la intrebarea daca a fost facuta sau nu sesizare la Politia Roznov cu o zi inainte si daca a fost facuta, de ce nu i s-a dat curs.

Dupa 3 ore, la ora 22, Politia Neamt transmite presei un comunicat in care spune ca s-a deschis un dosar penal si atentie, ca nu a fost facuta nicio sesizare privind ceea ce s-a intamplat cu o zi inainte, pe 24 mai. Iata pasajul din comunicatul IPJ Neamt, prin care opinia publica este mintita fara pic de jena: ”În referire la afirmația potrivit căreia polițiștii ar fi fost sesizați privitor la aceste aspecte, facem precizarea că niciun polițist din cadrul Poliției orașului Roznov nu a fost sesizat direct sau prin Serviciul Unic 112 cu privire la această faptă

Dupa alte 15 minute, Politia Neamt transmite presei ca agresorul a fost retinut pentru 24 de ore. Asta ca bonus pentru jurnalistii care cereau insistent explicatii pe un grup de watsapp destinat presei, despre faptul ca fusese facuta o sesizare la politie cu 24 de ore inainte, insa nu a facut nimeni nicio ancheta, desi dovezile erau iconstestabile.

Prin urmare, fraza de mai sus, cea in care Politia Neamt spune ca nu au fost facute verificari, este cat se poate de mincinoasa si nu este decat o alta incercare (a cata oare) de a pune la adapost piloșii din sistem, dar si dovada irefutabila a dispretului fata de opinia publica si fata de politistii care-si fac cu adevarat datoria.

Prin urmare, nu mai incap dubii ca seful Politiei Roznov trebuie demis urgent, cu tot cu subordonatii care au incercat sa musamalizeze sau sa ignore infractiuni deosebit de grave si ar trebui sa se ajunga pana la excluderea lor din sistem, avand in vedere ca nu este pentru prima data cand la Roznov se intampla astfel de lucruri.

La ora la care tvmneamt.ro realiza materialul video de mai sus (ora 23), la Politia Roznov era audiat minorul de 16 ani in prezenta unei rude, dar fusese chemat si tanarul Cengiz Andronache, imediat dupa ce a vorbit cu noi in fata camerei de luat vederi.

Mai facem precizarea ca dupa ce cazul e devenit public, familia tanarului Cengiz a inceput sa fie asaltata cu telefoane de intimidare din partea celor implicati in incident. Poate afla asta si politistii din Roznov.

Iata si filmul agresiunii, cu mentiunea ca in secventele de mai jos este suprinsa doar o parte din violentele la care au fost supusi cei doi tineri:

https://www.facebook.com/tvmneamt.ro/videos/556198201971411/

Ionut CORFU

 

1 COMENTARIU

  1. Ce se mai știe despre acest caz? S-au luat masuri drastice?
    ADMIN: Nici astazi, dupa aproape 3 luni de zile, niciun politist de la Roznov, dintre cei care au incercat sa musamalizeze cazul, nu a fost sanctionat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.