Local
Citit de: 35 ori

Copil de 6 ani, decedat în somn lângă mama sa

Ursul de la Borlești, prins într-o poiată. La fața locului sunt așteptați lucrători de la Direcția Silvică
Leoreanu anunță 10 măsuri pe care liberalii le vor implementa în economie

Un copil de doar 6 ani din Stănița, jud. Neamț, a murit în somn, noaptea trecută, în pat, chiar lângă mama sa. ”În noaptea de 30 august a.c., în jurul orei 03:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 35 de ani, cu privire la faptul că, fiul acesteia, în vârstă de 6 ani, a decedat la locuința acestora, din Stănița.

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, urmând a se stabili cauza decesului.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Copilul suferea de afecțiuni medicale grave, cum ar fi hidrocefalie interna congenitala, retard neuromotor sever sau hipotrofie staturoponderală.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Copil de 6 ani, decedat în pat lângă mama sa
Articolul anterior
Ursul de la Borlești, prins într-o poiată. La fața locului sunt așteptați lucrători de la Direcția Silvică
Articolul următor
Leoreanu anunță 10 măsuri pe care liberalii le vor implementa în economie

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed