Un băiețel din comuna Urecheni, jud. Neamt, în vârstă de doar un an de zile, este in stare grava, cu arsuri pe 40% din surpafata corpului. Scapat o clipa de sub supraveghere, copilul a tras oala cu ciorbă de pe aragaz, lichidul extrem de fierbinte, rasturnandu-se peste el. A fost preluat de o ambulanta SAJ si transportat la spitalul din Tg. Neamt, fiind transferat apoi la un spital din Iasi. ”La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați de către un bărbat de 46 de ani, din Urecheni, cu privire la faptul că fiul său, de 1 an, ar fi suferit arsuri, în urma unui incident din locuința proprie.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce minorul de 1 an se afla cu mama acestuia, într-un imobil din Urecheni, profitând de un moment de neatenție, s-ar fi apropiat de aragaz, trăgând o oală cu lichid fierbinte, care ar fi căzut peste el.
Acesta a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest incident”, a declarat sinsp. Ramona Ciofu- IPJ Neamt.
”11.09.2022, ora 12:16, Urecheni, pacient sex masculin, 1 an, diagnostic: arsură cu lichid fierbinte, gr. II-III pe aprox. 40% din suprafaţa corporală; pacientul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi transportat la CPU a Sp. Orăşenesc Tg. Neamţ; din CPU s-a efectuat transferul interclinic la Iaşi”, a transmis Ambulanta Neamt.
I.C.