AdministratieLocalSanatate

Coronavirus- Câte persoane sunt monitorizate de DSP Neamț

0

Update- Lista actualizata a persoanelor aflate in evidenta DSP Neamt la data de 25 februarie:

La aceasta data sunt monitorizați la nivelul județului Neamț:

  • 32 persoane în auto-izolare voluntară la domiciliu: P. Neamţ – 9 persoane, Roznov – 3 persoane, Roman -2 persoane, Oglinzi – 2 persoane, Dobreni – 2 persoane, Ungheni – 7 persoane, Săbăoani – 3 persoane, Tg. Neamț – 4 persoane;
  • 4 persoane in carantina: Ungheni – 3 persoane, Tg. Neamț – 1 persoana.

Până în această dată au ieșit din supraveghere 4 persoane (3 din P. Neamț și 1 din Săvinești).

Până în prezent toate persoanele aflate în supraveghere şi monitorizare zilnică în județul Neamț nu sunt simptomatice. În contextul în care România ar putea fi mai expusă la apariția de cazuri de infecție cu noul coronavirus pe teritoriul național, din cauza dinamicii călătoriilor cetățenilor români pe rutele terestre și aeriene dintre țara noastră și Italia, îndemnăm populația la calm, să se informeze corect, să respecte normele de igienă și sfaturile medicilor. Se recomandă evitarea aglomerațiilor și a spațiilor închise aglomerate (săli de spectacole, mall-uri) precum și limitarea tuturor activităților care implică deplasări.

Stirea initala: DSP Neamt a luat in evidenta mai multe persoane revenite recent din Italia in judetul Neamt, se arata intr-un comunicat de presa al Prefecturii Neamt. Pana la aceasta ora, in judetul Neamt nu este confirmat niciun caz de imbolnavire cu coronavirus. ”În seara zilei de 24 februarie a.c au fost preluate un număr de 4 persoane  și conduse de către lucrători ai Direcției de Sănătate Publică Neamț în vederea carantinării pentru o perioadă de 14 zile. Conform informațiilor, aceste persoane au plecat spre România din localitatea Maleo provincia Lodi regiunea Lombardia cu un autoturism personal, în data de 22 februarie a.c ajungând la destinație în ziua de 23 februarie a.c.

Aceste persoane sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică Neamț, inclusiv persoanele cu care au intrat în contact, respectiv membrii ai familiilor, se vor afla în izolare voluntară la domiciliu, sub supravegherea Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Există din informațiile Direcției de Sănătate Publică Neamț un număr de aproximativ 10 persoane care au sosit în România în ultima perioadă din zone de proximitate a celor 12 localități din Italia, aflate în carantină. Măsurile față de aceste persoane sunt autoizolarea la domiciliu sub supravegherea Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă Covid-19 actualizată la 24 februarie 2020 este China Continentală, Provincia Lombardia, Regiunea Veneto cu localitățile Vo’Euganeo, Codongo, Castiglione, D’Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo și San Fiorano și Regiunea Piemonte cu localitatea Cumiana.

Din datele oficiale nicio persoană de pe teritoriul județului Neamț nu este infestată cu coronavirus”, se mai precizeaza in comunicatul Prefecturii Neamt.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Coronavirus- Câte persoane sunt monitorizate de DSP Neamț
Articolul anterior
Decizie CJSU Neamț: Primăriile vor suporta cheltuielile cu carantina. Ești izolat la domiciliu, primești hrană gratis
Articolul următor
DSP Neamț îndeamnă la calm! Tot ce trebuie să știți despre noul coronavirus

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.