General
Citit de: 45 ori

Creșterea capacității de stocare, prioritate strategică a României. În Neamț ar putea fi construită prima hidrocentrală cu acumulare prin pompaj

O senatoare demisionează din PSD din cauza colaborării cu AUR: ”Nu voi gira niciodată normalizarea fascismului”
Peste un an de închisoare pentru că a condus beat și fără permis

Creșterea capacității de stocare, prioritate strategică a României. În Neamț ar putea fi construită prima hidrocentrală cu acumulare prin pompaj

 Instalații de stocare de 1.500 MW cu finanțare din PNRR și Fondul de Modernizare vor fi instalate până la sfârșitul anului în România, ca soluție pentru echilibrarea Sistemului energetic național și de moderare a prețului mare al energiei, așa cum reiese din declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan și ale reprezentanților Ministerului Energiei.

Obiectivul este să întărim sistemul energetic, în așa fel încât să avem un preț mai bun pentru cetățeni și mediul privat. Este foarte important să nu pierdem banii europeni, să creștem producția de energie, să ne creștem capacitatea de stocare și să avem companii de stat performante în energie”, a declarat premierul vineri, după o vizită la Ministerul Energiei.

Premierul, care asigură interimatul portofoliului Energiei, a mai apreciat că România a crescut în ultimii ani producția din surse regenerabile, dar fără o dezvoltare suficientă a capacităților de stocare. “Această lipsă generează dezechilibre în sistem și costuri suplimentare. În prezent, capacitățile de stocare sunt încă limitate raportat la nevoi”, a spus Ilie Bolojan.

În acest context este de notat interesul tot mai mare al jucătorilor privați, care anunță investiții semnificative în soluții de stocare, atașate proiectelor de energie regenerabilă.

Potrivit datelor Ministerului Energiei, până în anul 2027, prin investiţiile ce vor fi finalizate ar urma să se injecteze energie în reţea aproximativ de 5.800 de MW, dintre care 3.600 din regenerabile.

Bateriile de stocare (BESS – Battery Energy Storage System) sunt deocamdată soluția cea mai la îndemână, însă se discută tot mai mult despre tehnologia de stocare prin pompaj – CHEAP, pe modelul Europei care a adoptat-o deja din anii ’50 și care este considerată cea mai fiabilă și mai eficientă. În prezent, 95% din soluțiile de stocare din UE sunt de acest tip.

În acest context, județul Neamț ar putea fi primul din țară în care se dezvoltă o centrală hidroelectrică cu stocare prin pompaj, Frasin – Pângărați, investiție privată anunțată de compania Hydro Blue. Odată finalizată construcția de pe Bicaz, Hidroelectrica a anunțat că face demersuri pentru a intra în asociere.

Compania de stat este implicată, alături de grupul energetic francez de stat Électricité de France (EDF), și într-un obiectiv strategic major pentru sistemul energetic național, centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarnița – Lăpuștești.

Hidroelectrica, în prezent cel mai mare producător de energie regenerabilă, are ca prioritate investițiile în creșterea capacității de stocare. În prezent compania de stat dispune de 188 de capacități hidro și o centrală electrică eoliană, iar strategia sa este de a instala capacităţi de stocare la toate centralele pe care le operează.

Stocare CHEAP versus baterii

Centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj oferă un avantaj major de scară și durată față de bateriile Li-ion. Dacă bateriile sunt eficiente mai ales pentru echilibrare rapidă și stocare pe termen scurt, CHEAP poate funcționa ca o soluție strategică pentru sistemul energetic, capabilă să stocheze volume mari de energie și să le livreze atunci când consumul crește sau producția regenerabilă scade.

Un al doilea avantaj ține de costuri, durată de viață și maturitatea tehnologiei. Deși investițiile inițiale sunt ridicate, centralele cu pompaj pot funcționa zeci de ani, cu costuri competitive pe termen lung, mai ales pentru stocarea de durată. În plus, tehnologia este deja testată și folosită pe scară largă în Europa, unde cea mai mare parte a capacității de stocare a energiei se bazează pe acest tip de infrastructură.

În plus, CHEAP reduce dependența de materii prime critice necesare bateriilor Li-ion și poate contribui direct la stabilitatea rețelei. Prin capacitatea de a prelua excedentul de energie, de a acoperi vârfurile de consum și de a furniza servicii de echilibrare, centralele cu acumulare prin pompaj devin o soluție relevantă pentru integrarea regenerabilelor și pentru creșterea siguranței sistemului energetic.

Într-o declarație pentru Financial Intelligence referitoae la soluțiile de stocare, Radu Cîrligeanu, senior researcher în cadrul Energy Policy Group, a spus: „Spre deosebire de sistemele de stocare a energiei pe bază de baterii, CHEAP oferă posibilitatea stocării pe termen mult mai lung – zile, săptămâni și chiar luni – permițând chiar și stocarea intersezonieră. Permite astfel o echilibrare a sistemului pe termen lung și foarte lung. Costul pe unitatea de energie stocată de sistemele CHEAP este mai mic decât costul aferent stocării în baterii, pentru durate de stocare mai mari de 6- 8 ore, iar acest avantaj crește pe măsură ce durata stocării se extinde.”

Distribuie știrea:

Articolul anterior
O senatoare demisionează din PSD din cauza colaborării cu AUR: ”Nu voi gira niciodată normalizarea fascismului”
Articolul următor
Peste un an de închisoare pentru că a condus beat și fără permis

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed