Actualizare stire: Directorul STS a demisionat astazi (28 iulie )din functie
Stirea initiala: FACIAS (Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Împotriva Abuzurilor Statului) anunta intr-un comunicat de presa ca cere presedintelui Iohannis, demiterea de urgenta a nemteanului Ionel Sorinel Vasilca, din functia de director STS. Cererea FACIAS vine ca urmare a faptului ca STS nu a reusit sa sa localizeze telefonul de pe care Alexandra, fata ucisa la Caracal, a sunat la 112 de 3 ori si a anuntat ca se afla in casa unui individ periculos, unde a fost violata si sechestrata, la momentul apelurilor, spunanadu-le operatorilor 112 ca are picioarele legate cu sarma. ”FACIAS solicită Președintelui României, Klaus Iohannis, destituirea în regim de urgență a Șefului Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și efectuarea unei anchete pentru a afla motivul pentru care reprezentanții instituției au mințit opinia publică în legătură cu acest caz.
Potrivit legii, STS este obligat să obțină localizarea exactă. Însă, în mod paradoxal, în acest caz, minora in vârstă de 15 ani nu a putut fi localizată, identificandu-se în mod eronat 3 locații diferite.
De asemenea, ancheta trebuie să privească și modalitatea în care a fost investit bugetul alocat în anul 2018 pentru modernizarea Serviciului de Apeluri de Urgență 112, în valoare de 30 milioane de euro„, se arata in comunicatul FACIAS.
Totodata, FACIAS anunta ca va depune sesizari si plangeri impotriva tuturor celor care se fac responsabili de lipsa situatia inregistrata la Caracal. ”În cazul cutremurător din Caracal, instituțiile statului nu au respectat legea, iar urmările au fost deosebit de grave. FACIAS va depune sesizări și plângeri împotriva tuturor celor care se fac responsabili de încălcarea prevederilor legale și va urmări tragerea lor la răspundere. FACIAS consideră că în acest caz, autoritățile au dat dovadă de o gravă incompetență și necunoaștere a legislației.
Inspecția Judiciară să cerceteze și să ia măsuri cu privire la modalitatea în care au acționat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, dar și cu privire la modul defectuos în care procurorii DIICOT Craiova au condus desfășurarea anchetei in cazul celeilalte fete dispărute„, se arată în comunicat.
Intervenţia era legală şi fără mandat mai spune FACIAS „Aceștia trebuiau să cunoască faptul că intervenția poate avea loc fără mandat de percheziție domiciliară ori de câte ori se află în stare de necesitate, pentru a salva viața sau integritatea fizică a unei persoane, așa cum este prevăzut și în art. 27 din Constituția României.Dreptul la viață este un drept fundamental garantat prin art. 22 din Constituția României și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.”
Semnal de alarmă: „Tragem un semnal de alarmă CSM-ului în privința pericolului social deosebit de grav pe care îl reprezintă in prezent la nivel național procurorii care în mod constant, în ultima perioadă, prin modalitatea în care înțeleg să își exercite profesia, pun în pericol siguranța cetățenilor, respectiv, siguranța națională. CSM-ul are obligația de a dispune verificările necesare în vederea tragerii la răspundere a acestor procurori și eliminarea lor din magistratură, ca o măsură de siguranță și protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor„, au conchis cei de la FACIAS.
Generalul maior ing. Ionel-Sorinel Vasilca este director al STS de pe 1 august 2018 si este originar din comuna Savinesti, judetul Neamt (Vezi AICI– Crimele de la Caracal, scandalul care zguduie România. Șeful STS este din județul Neamț)
Ionut CORFU
O TARA DE INSTITUTII INCOMPETENTE , TOTI ANGAJATI CU PILE SI BUTOANE POLITICE , NU-I INTERESEAZA DECAT INTERESUL PROPRIU SI SA SE DEA IN GAT /ASCULTE/LOCALIZEZE UNII PE ALTII CA SA SE POATA SANTAJA , CAND ESTE CAZUL, IN REST, NIMIC!!!