Actualizare- 27 ianuarie: Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, a anunțat IPJ Neamț

Știrea inițială: O femeie a murit noaptea trecută, după ce a fost aruncată de la etajul 4 al unui bloc din Roman, de către un bărbat, proprietarul apartamentului. Conform unor informații încă neconfirmate oficial, femeia era din Constanța și era prostituată. Aceasta ar fi ajuns în apartamentului bărbatului pentru a-și oferi serviciile sexuale, iar la un moment dat, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia, femeia ar fi fost aruncată de pe balcon. Bărbatul a fost găsit de polițiști în locuință. Acesta avea răni la mâna stângă. A fost condus la audieri, urmând ca un procuror să dispună măsurile legale după finalizarea cercetărilor. ”La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană de sex feminin ar fi căzut de la etajul 4, al unui imobil, din municipiul Roman.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat victima, o femeie în vârstă de 32 de ani, din județul Constanța.

Din nefericire cadrele medicale au declarat decesul femeii.

Corpul acesteia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

În apartament a fost identificat un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Roman, care prezenta mai multe plăgi, la nivelul membrului superior stâng.

În prezent bărbatul se află în custodia poliției, urmând ca în cadrul anchetei să fie dispuse măsurile legale.

Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan.

Cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț”, a declarat insp. pr. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.