Local
Citit de: 779 ori

Cu peste 2 la mie alcoolemie la volan, a sfărâmat un gard din piatră

Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM la sfârșitul lunii iunie
Numărul bugetarilor crește de la o lună la alta

Un bărbat din Roman, care s-a urcat la volan cu peste 2 la mie alcoolemie (în sânge), a pierdut controlul mașinii și a sfărâmat un gard din piatră, al unei locuințe din aceeași localitate.

La data de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Petru Rareș din Roman.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii, a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani din Roman, conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool ar fi intrat în coliziune cu gardul unei locuințe de pe strada Petru Rareș din Roman.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat Ag pr Atomei Maria-Andreea- IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: a sfărâmat un gard din piatră, Cu peste 2 la mie alcoolemie la volan
Articolul anterior
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM la sfârșitul lunii iunie
Articolul următor
Numărul bugetarilor crește de la o lună la alta

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed