Local
Citit de: 19 ori

Cu peste 3 la mie alcoolemie, conducea o mașină pe o stradă din Bodești

Acum- Alertă într-o comună Neamț! Adolescent înecat în râul Moldova
Două incendii în câteva ore în cimitirul Pietricica din P. Neamț

Un bărbat din Dobreni a fost prins ieri, în timp ce conducea o mașină pe o stradă din comuna Bodești, deși consumase alcool mult peste măsură. Acesta avea o alcoolmie de peste 3 la mie în sânge, respectiv 1,55 la mie în aerul expirat. ”La data de 19 august a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Gârcina, în timp ce executau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe strada Valea Prundului, din Bodești, au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, din Dobreni, care prezenta halenă alcoolică. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, informează IPJ Neamț.

Și un bărbat din județul Galați s-a ales cu dosar penal ieri, după ce a fost prins la volan fără permis. ”La data de  19 august a.c., în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, în timp ce executau activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe DJ 155I în localitatea Urecheni, au depistat un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, județul Galați, ce ar fi avut permisul de conducere suspendat.

În cază, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se mai arată într-o informare IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: conducea o mașină pe o stradă din Bodești, Cu peste 3 la mie alcoolemie
Articolul anterior
Acum- Alertă într-o comună Neamț! Adolescent înecat în râul Moldova
Articolul următor
Două incendii în câteva ore în cimitirul Pietricica din P. Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed