Cu Spitalul Judetean in paragina si ajuns la mila ONG-urilor, Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt, face vreo 10 porti (asa-zis turistice, de intrare/ieșire din judet sau din alte zone ale judetului) prin Neamt, in valoare de peste 2 milioane de euro.
În sedinta de ieri a CJ Neamt (desfasurata online si transformata in balamuc dupa cum relateaza Monitorul de Neamt- Bâlci politic într-o transmisiune execrabilă, în CJ Neamţ), majoritatea PSD- ALDE, a aprobat construirea a 3 astfel de porti de intrare în Parcul Național Ceahlău.
În ianuarie 2020, alesii judeteni din aceeasi majoritate PSD-ALDE, tot la initiativa lui Arsene, aprobau construirea altor 7 porti, de data asta de intrare/iesire din judet, in valoare de peste 8 milioane de lei, adica aproximativ 1,6 milioane de euro. In total, 10 porti.
Cât vor costa cele 3 porti aprobate spre construire ieri, inca nu se stie, insa, daca ne raportam la pretul celor 7 aprobate in 2020, acestea ar putea costa undeva la peste 600.000 de euro, de unde rezulta un total de aproximativ 2.200.000 de euro, bani din taxele si impozitele nemtenilor, aruncati pe ”porti turistice”, intr-un judet cu un turism muribund, din cauza infrastructurii rutiere si a proastei administratii judetene.
In timp ce CJ Neamt face porti turistice, Spitalul Judetean Neamt (administrat tot de CJ Neamt), a ajuns la mila ONG-urilor. Recent, un ONG a finalizat construirea unei Sectii ATI (Sectia ATI distrusa in incendiul de pe 14 noiembrie 2020 nu a mai fost refacuta) cu 27 de milioane de euro, bani din donatii. Un alt ONG urmeaza sa investeasca pentru reabilitarea mai multor sectii din spital, aflate in paragina.
Tot pe apa sambetei s-au dus si peste 3 milioane de euro, platiti la initiativa aceluiasi Arsene, pentru spitalul modular de la Letcani. Acesta a fost transferat de CJ Iasi si de CJ Neamt (mutarea a fost aprobata tot in sedinta de CJ de ieri) la ISU Iași și va fi pus in conservare. Cu alte cuvinte, i s-a pus cruce, bine ca avem porți turistice.
Vezi si Baronul PSD de Neamț cumpără porți de 1,6 milioane de euro pentru intrarea în județ
Ionut CORFU