Potrivit unui comunicat ISU emis aseara tarziu, in blocul din Piatra- Neamt afectat ieri de un incendiu (Vezi stirea si video AICI!) nu sunt locuinte distruse si nici apartamente in care sa nu se poata locui.
In pozele facute in aceasta dimineata in podul complet distrus, se poate vedea locul exact din care a izbucnit incendiul care se putea transforma intr-un dezastru. Potrivit locatarilor, in acel loc fusese observata cu mai mult timp inainte, o plapuma si mai multe obiecte vestimentare care pareau a fi un culcus. De altfel, in tot podul, o parte dintre locatari improvizasera niste boxe si se pare ca acolo isi mai faceau veacul si boschetari.
Oamenii spun ca in pod intrau persoane straine, unele cu cheie altele spargand usa de acces si inoptau acolo. Pompierii spun ca incendiul a fost provocat de o tigara, asa ca locatarii nu exclud ca vreun boschetar sa fi adormit cu tigara aprinsa, de la care a luat foc plapuma apoi tot podul, aceasta ipoteza avad sansele cele mai mari sa se confirme.
Podul fusese transformat intr-un veritabil depozit. Noi am numarat peste zece astfel de boxe in care dupa cum se poate vedea, erau depozitate tot felul de lucruri si materiale combustibile, cum ar fi haine si mochete. Nu avem inca o confirmare oficiala, insa se poate lesne banui ca nu exista nicio autorizatie de constructie pentru asa ceva.
De-a lungul timpului, locatarii blocului cu doua scari si 38 de locuinte au facut mai multe plangeri la politie si pentru cei care inoptau in pod dar si pentru ca boxele erau sparte foarte de des. Bine-nteles ca in afara de niste constatari, nu s-a intamplat nimic.
Din fericire, chiar daca locuintele au suferit avarii, in ele se poate locui si nu a fost nevoie ca oamenii sa fie mutati si cazati in alte locuri.
Iata comunicatul ISU Neamt in care se specifica faptul ca spre norocul oamenilor din bloc, doi subofiteri ISU care controlau un agent economic din zona au observat ce se intampla si au inceput evacuarea in timp util:
”Pe 28.07.2017, la ora 13:04, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la acoperișul unui bloc de locuințe în municipiul Piatra Neamț, str. Aleea Viorelelor.
Pentru localizarea și stingerea incendiului, au fost mobilizate următoarele forțe și mijloace: cinci ofițeri și 25 subofițeri cu șase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de capacitate mică și o autospecială SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț. A fost solicitat sprijin de la operatorul economic de distribuție a energiei electrice/gaz metan pentru oprirea acestor utilități în zona evenimentului și a furnizorului de apă pentru creșterea presiunii apei pe rețeaua de hidranți.
La sosirea forțelor, incendiul se manifesta pe toată suprafața acoperișului. S-a intervenit concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru căutarea/ salvarea/evacuarea persoanelor din imobil. Cel mai important obiectiv al acestei intervenții l-a reprezentat evacuarea locatarilor blocului de locuințe pentru a nu înregistra victime, fiind evacuate șase persoane de către cadrele instituției noastre. Alte două persoane au fost evacuate de colegii de la Inspectoratul județean de Jandarmi Neamț deoarece au refuzat evacuarea, restul locatarilor s-au autoevacuat înaintea sosirii echipajelor de pompieri militari. Au fost constituite două echipe de căutare-salvare, care au verificat toate cele 32 de apartamente aflate în cele două scări ale blocului.
O altă prioritate a intervenției a constituit-o evitarea propagării incendiului la etajele inferioare, aspect urmărit de către forțele de intervenție care au acționat de la nivelul terenului. Pentru lichidarea incendiului s-a refulat apă de la înălțime cu autoplatforma și s-au realizat dispozitive de intervenție prin cele două case de scări, cu câte două țevi de refulare.
Pentru a avea o imagine completă asupra intervenției trebuie menționate următoarele aspecte:
- Autoplatforma, care permite refularea apei de la înălțime, necesită o suprafață de 10 X 8 metri pentru a putea fi calată;
- Gabaritul autospecialelor și căile de acces existente în zonă nu au permis amplasarea acestora între clădirea Inspectoratului Școlar Județean și blocul incendiat;
- În zona intervenției existau trei hidranți de incendiu care au permis alimentarea directă cu apă a autospecialelor;
Incendiul a fost lichidat la ora 14:20.
În urma producerii incendiului nu au fost victime omenești și nici apartamente afectate de incendiu. În urma evenimentului au ars acoperișul blocului din astereală lemn, învelitoare țiglă, carton bituminat și tabla pe o suprafață de cca. 800 mp, deșeuri hârtie, textile și lemn.
După finalizarea intervenției s-a stabilit că împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost ,,fumatul în locuri nepermise sau neprotejate termic corespunzător”.
Se cuvine să menționăm și implicarea în gestionarea acestei situații de urgență a doi subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire, care verificau la momentul producerii incendiului un operator economic în vederea emiterii autorizației de securitate la incendiu, aceștia asigurând evacuarea locatarilor precum și a cadrelor Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț aflate în turele libere care au sprijint la locul intervenției colegii aflați în tura de serviciu.”
Ionut CORFU
1 comentariu. Leave new
foarte bine . aratati acest articol si penibililor de la IPJ si municipiu . in locul locatarilor as da in judecata politia pentru acest incendiu .
este trasa la indigo situatia din violetei nr. 2 . pun pariu ca : aveau cheie de acces , in zona se intampla lucruri noapte de noapte , sunt implicati baieti care trebuie sa aplice legea .
d-na judecator moroiu , acum intelegeti ? nu cred . asta in cel mai fericit caz . daca intelegeti , alaturi de celelalte autoritati ( care s-au agitat cam repede ) , este mai grav .
acum intelegeti inteligentilor din politia de ( dez)ordine publica , care radeati cu nesimtire . mai uitati-va odata pe imagini , poate avem aceleasi pesonaje , inutililor .
dom ‘ prefect , chiar nu tie rusine ? o sa-i faceti nebuni si pe acesti oameni ?
inainte de testul psihologic , la politie trebuie dat testul de inteligenta . nu stiu cati trec . apoi , cel de integritate . aici este mai rau . la prefectura domniei tale , cam la fel .
de ce-ti scriu ? nu din pretuire , stima , consideratie .
nu stiu daca te intereseaza , dar raspunzi de aplicarea legii in tinutul neamtului ( republica autonoma piatra – neamt ) .
tot obligatoriu este sa raspunzi la sesizari , legat de faptele penale ale lui chitic , pancu si cei de la politia locala , de la primarie , Directia taxe si impozite , etc.