PSD-iștii din Piatra Neamț par să nu mai reușească să depășească obiceiurile securisto-comuniste de a-și contracara adversarii politici, recurgând la metode din cele mai mizerabile pentru a discredita administrația Carabelea, sperând că în acest fel, vor reuși să-și impună viitorul candidat la Primăria Piatra Neamț, care se preconizează a fi actualul prefect PSD, Adrian Niță. Nu contează că ar putea avea de suferit un oraș întreg, ei trebuie să pună mâna pe administrația locală cu orice preț. Și aici ar putea fi amintite câteva diversiuni la care au apelat în ultima vreme, folosindu-se de instituții de stat, fără să le pese de victimele colaterale: mutarea elevilor de la Școala 5, critici deșănțate și fără suport în realitate, pentru orice, de la stâlpii de la semafoare până la borduri și pavele, încercarea de a desființa telegondola, noile stații de autobuz are vezi Doamne nu au fost recepționate sau sabotarea lucrărilor pe strada Dimitrie Leonida prin refuzul Apaserv, companie din subordinea CJ Neamț, de a emite un aviz.
Mai nou s-a clocit încă un plan, care vizează întreruperea lucrărilor la coridorul de mobilitate de pe str. Mihai Viteazul (Calea Romanului). Lucrările la coridoarele de mobilitate (cel mai mare proiect din P. Neamț din ultimii 30-40 de ani) cuprind și reabilitarea totală a podului de la Orion, așa că dacă s-ar putea opri lucrările la pod, ar trebui oprite lucrările la întregul tronson. Odată oprite lucrările pe coridorul respectiv, ar putea fi pus în pericol întregul proiect, cu toate celelalte componente: B-dul Decebal, B-dul Traian, str. Dimitrie Leonida, podul de la spital, podul de la piață, etc.
Prin urmare, știind că din momentul în care lucrările vor fi finalizate, actualul primar practic nu mai are contracandidat, niște sfătuitori extrem de capabili ai PSD-iștilor, s-au gândit să sesizeze CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), cum că podul de la Orion ar fi în pericol de prăbușire și s-ar putea repeta situația de la Luțca, despre care acum, niciun PSD-ist nu mai scoate niciun cuvințel, ca și cum podul nici nu ar fi fost. Pentru a se ascunde legătura cu PSD, oamenii fugarului Arsene au apelat la un băiat de mingi de la partid, deghizat în ziarist online, care a trimis o jalbă la CNAIR, însoțită de câteva poze cu podul, poze în care se vede o crăpătură de câțiva milimetri la unul dintre rosturile construcției, apărută după decopertare.
Evident că podul nu este în niciun pericol, dar PSD-iștii mizează probabil pe niște intervenții la ministrul Grindeanu (CNAIR este în subordinea Ministerului Transporturilor) și apoi să se obțină o expertiză în urma căreia să se dispună oprirea lucrărilor la pod. De aici, ar urma o avalanșă de reproșuri direcționată către primărie prin propaganda PSD, sperându-se că astfel, primarul Carabelea ar putea fi decredibilizat. Chiar dacă asta ar însemna un dezastru financiar pentru tot orașul, plus riscul să rămână lucrările neterminate, PSD-iștii preferă să pună mâna pe un oraș falimentat chiar de ei, doar de dragul de a fi la putere.
Informația despre jalbă și despre autorul ei, a fost confirmată pentru tvmneamt de surse oficiale din CNAIR, numai că probabilitatea ca planul să reușească, este foarte, foarte redusă, că doar n-or fi chiar toți bolnavi mintal. Dar încercarea moarte n-are. Până la alegerile din 2024, se mai pot coace și alte diversiuni meschine. Resursele PSD pentru astfel de scopuri, par inepuizabile.
Ionut CORFU