Cursuri de pilotaj autospeciale- Polițiștii din Neamț învață să conducă defensiv

0

Politistii din Neamt au intrat intr-un program de instruire, coordonat de polițiștii Biroului de Pregătire Profesională, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, menit să asigure dobândirea competențelor practice necesare pentru conducerea și manevrarea  autovehiculului în condiții de siguranță pe drumurile publice, atât în regim de circulație normal, cât și în regim de circulație prioritar impus de situații deosebite, transmite IPJ neamt intr-un comunicat de presa.

Pregătirea specifică se realizează prin programe de pregătire în mod diferențiat, pe două niveluri, după cum urmează:

  • nivelul I – parcurgerea unor programe de pregătire pentru personalul care conduce ocazional
  • nivelul II – parcurgerea  unor programe de pregătire pentru personalul care conduce frecvent  autospeciale cu regim de circulație prioritară, în vederea îndeplinirii unor activități sau misiuni specifice.

Programul de pregătire specifică se parcurge la un interval de maxim 5 ani. Acesta cuprinde un modul teoretic și unul practic, cel din urmă fiind posibil numai după finalizarea celui teoretic.

Nivelul I al programului de pregătire specifică se centrează pe conducerea defensivă și cuprinde cel puțin următoarele teme: atitudinea la volan, pregătirea deplasării, deplasarea, aderența, accelerarea și frânarea, inerția, sisteme de siguranță, controlul derapajului, tehnici de conducere defensivă, practici periculoase la volan, proceduri în caz de accident

Nivelul II al programului de pregătire specifică este axat pe conducere sportivă / si elemente de pilotaj în raport cu misiunile specifice ale MAI și cuprinde cel puțin următoarele teme: tehnica negocierii corecte a virajelor, menținerea autovehiculului pe traiectoria corectă la viteză crescută, frânarea de urgență la limită, exerciții de îndemânare specifice.

Aceste activități urmează a se desfășura și în perioada următoare, pentru dezvoltarea permanentă și menținerea unui nivel corespunzător de pregătire practică în concordanță cu dinamica mediului operativ”, se arata in comunicatul Politiei Neamt.

sursa: IPJ Neamt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.