Cadrele sanitare medii din județul Neamț sunt avertizate de conducerea filialei județene a Ordinului Asistenților și Moașelor din România cu privire la obligativitatea parcurgerii unor cursuri de perfecționare pentru formarea continuă. Noul Program Național de Educație Medicală Continuă prevede obligativitatea realizării a 30 de credite pe anul în curs, necesare avizării anuale, însă din acestea, cel puțin 15 trebuie să fie realizate prin participări la cursuri, nu la tot felul de simpozioane unde stau spectatori.
„Atenție! Nu confundați cursurile cu simpozioanele, conferințele sau congresele! Dacă ați acumulat mai multe credite, pentru avizarea anuală, din simpozioane, conferințe sau congrese, acestea nu compensează nevoia celor 15 credite obligatorii din CURSURI. Nu ne dorim ca, la sfârșitul de an să avem «ambuteiaje» în vederea realizării creditelor. Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) filiala Neamț a pus la dispoziția asistenților și moașelor o listă de cursuri pe care le pot urma în vederea realizării creditelor obligatorii“, a subliniat Puiu Sîrbu, președintele OAMGMAMR filiala Neamț.
Asistenții medicali și moașele din România au, de la 1 mai 2014, obligația efectuării unor cursuri pentru minimum 15 credite. Documentul a fost adoptat în ședința din 21 martie 2014 a Consiliului Național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Ca și până acum, membrii OAMGMAMR trebuie să obțină, într-un an calendaristic, 30 de credite EMC. Cel puțin 15 din cele 30 de credite trebuie să fie realizate prin cursuri.
Obligativitatea realizării creditelor se referă doar la asistenții medicali/moașele care exercită profesia. Fac excepție membrii OAMGMAMR care au profesat mai puțin de șase luni și asistenții medicali nevăzători. Asistenții medicali cu alte dizabilități nu mai beneficiază de această excepție. O altă noutate este aceea că nici un curs nu va mai avea 30 de credite. Pentru cursurile teoretice, fără aplicații practice, se acordă maximum 15 credite EMC, iar pentru cele cu aplicații practice – 18 credite. Cursul de resuscitare cardiorespiratorie devine obligatoriu o dată la cinci ani. Nu mai este obligatoriu, însă, cursul de prevenirea infecțiilor nosocomiale.
Pentru stagiile practice se acordă se acordă 10 credite EMC pentru fiecare lună de stagiu efectuată, dar nu mai mult de 20 de credite/an; pentru stagiile practice cu o durată mai mică de 1 lună, numărul de credite se calculează proporțional cu perioada de stagiu efectuată (2,5 credite/săptămână). Din acest an revine educația medicală la distanță (EMCD), care fusese eliminată în 2009. Programele de EMCD on-line se vor organiza inițial ca programe pilot în municipiul București și în județul Cluj, ale căror rezultate vor fi analizate de Comisia Națională de Educație Medicală Continuă (CNEMC) și BEx și vor contribui la elaborarea normelor de creditare pentru cursurile on-line propriu-zise.
Geanina NICORESCU
[…] Cadrele sanitare medii din județul Neamț sunt avertizate de conducerea filialei județene a Ordinului Asistenților și Moașelor din România cu privire la obligativitatea parcurgerii unor cursuri de perfecționare pentru formarea continuă. Noul Program Național de Educație Medicală Continuă prevede obligativitatea realizării a 30 de credite https://tvmneamt.ro/cursuri-obligatorii-pentru-asistentii-medicali/ […]