Este cutremur în Biserica Ortodoxă Română. Fostul episcop la Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru viol şi alte agresiuni sexuale. Sentința emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut astfel hotărârea anterioară a Curţii de Apel Galaţi, este definitivă. Conform IPJ Neamț, în această seară, fostul episcop a fost preluat de polițiști de la Mănăstirea Văratec, urmând să fie condus la penitenciar. La ora 19:30, el se afla în custodia polițiștilor.
După scandalul izbucnit în 2017, infractorul Onilă (foto), înaltă față bisericească, a fost găzduit la Mănăstirea Văratec, unde a stat până astăzi. Victima lui a fost un elev de seminar, însă scandalul a pornit după ce 3 preoți (unul dintre ei din Pângărați- Neamț) au pus mâna pe filmarea cu scenele XXX si au încercat să-l șantajeze pe cel care le era șef în ierarhia bisericească, vrând să obțină de lacesta funcții în schimbul imaginilor porno-gay.
Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-au cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţine relaţii homosexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui. Fostul episcop al Huşilor s-a retras din funcţie în august 2017.
Vezi și:
VIDEO- Filmul porno cu care un preot din Neamț l-a șantajat pe Episcopul Hușilor
Ionuț CORFU