AdministratieEducatieLocalNational
Citit de: 8 ori

Dascălii, cu jalba-n băț la prefect- Se anunță proteste

În urma articolului tvmneamt.ro, Kaufland recunoaște greșeala. De la OPC, nicio reacție
VIDEO- Momentul în care adolescenta de 17 ani a fost spulberată pe trecerea pentru pietoni (imagini cu puternic impact emoțional)

Sindicalistii din invatamantul Nemtean au avut astazi o intalnire cu prefectul Panaite in cadrul careia si-au exprimat nemultumirile fata de problemele cu care se confrunta cadrele didactice. Revendicarile au fost in special de ordin financiar iar reprezentantii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – filiala Neamț l-au informat pe prefect ca daca problemele semnalate nu vor fi rezolvate, se va recurge la miscari de protest.

Comunicat Prefectura Neamt:

”Prefectul județului Neamț, Vasile Panaite, a avut, luni, o întâlnire cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – filiala Neamț, pe tema revendicărilor pe care le au aceștia la nivel local și central.

Cei 24 de membri ai Biroului Județean al FSLI s-au declarat nemulțumiți atât de procentul din PIB alocat educației cât și de faptul că finanțarea per elev este deficitară.

Pe plan local, sindicaliștii au reclamat faptul că majoritatea primăriilor din județ nu au decontat din bugetele locale, potrivit prevederilor legale, costurile legate de transportul cadrelor didactice navetiste. De asemenea, conducerea FSLI Neamț a precizat că există și situații în care cadrele didactice nu și-au încasat diferențele salariale stabile prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

”Am ales o cale a dialogului pentru că noi considerăm că dialogul este soluția dar dacă aceste solicitări nu vor fi luate în seamă de factorii decizionali, vom recurge la mișcări de protest”, a declarat, în cadrul întâlnirii, prof. Gabriel Ploscă, președintele FSLI Neamț.

Prefectul Vasile Panaite le-a solicitat sindicaliștilor să îi prezinte în cel mai scurt timp o listă nominală cu primăriile care nu au decontat transportul cadrelor didactice navetiste sau care nu respectă hotărârile judecătorești. Pe de altă parte, Vasile Panaite a cerut și un memoriu concret cu doleanțele pe plan național, pe care îl va trimite către Cancelaria Guvernului.

Educația este pilonul de bază al unei societăți sănătoase, solide și vă asigur de tot sprijinul meu instituțional. Voi face toate demersurile necesare pe plan local dar și central ca sistemul de educație din județul Neamț să se desfășoare fără sincope. Asta cu atât mai mult cu cât solicitările dumneavoastră sunt corecte”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

În final, prefectul de Neamț i-a asigurat pe sindicaliști de toată deschiderea sa și le-a transmis tradiționalul ”La mulți ani” cu ocazia zilei de 5 octombrie, celebrată ca Ziua Mondială a Educației.”

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: cu jalba-n bat la prefect- Se anunta proteste, Dascalii, prefect eamt educatie
Articolul anterior
În urma articolului tvmneamt.ro, Kaufland recunoaște greșeala. De la OPC, nicio reacție
Articolul următor
VIDEO- Momentul în care adolescenta de 17 ani a fost spulberată pe trecerea pentru pietoni (imagini cu puternic impact emoțional)

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed