AdministratieLocal
Citit de: 2,612 ori

De prin Piatra Neamț. Un consilier local PMP și-a făcut propria trecere pentru pietoni

CJ Neamț: Modernizarea blocurilor operatorii Ortopedie și Urologie a fost finalizată
USR și-a adus în Neamț candidatul suspect de fraudă cu fonduri UE

Actualizare stire: Trei bărbați cercetați penal pentu trecerea de pietoni a consilierului local PMP

Stirea initiala: Agitatie mare in aceasta seara (16 octombrie) in jurul orei 19 pe str. Gara Veche din Piatra- Neamt. In urma unei sesizari, un echipaj de politie a constatat ca la intersectia cu str. Plaiesului, in apropierea mall-ului Galleria, a aparut din senin o trecere pentru pietoni, proaspat vopsita cu var lavabil pe toata latimea strazii.

In urma cercetarilor s-a stabilit ca traznaia a fost facuta de un cetatean din zona, care in schimbul unei sticle de bautura s-ar fi oferit sa puna in practica lucrarea. Initiativa i-a apartinut lui Florin Duma, consilier local PMP. Acesta locuieste in apropiere si a fost gasit de politisti pe terasa unei carciumi, la cativa metri de noua trecere pentru pietoni. Martorii spun ca Duma l-ar fi tocmit pe barbatul care a trasat trecerea de pietoni, dupa ce i-a promis o recompensa cu grade etilice, apoi i-a dat o galeata cu var lavabil si o pensula, cu care omul a facut ce i-a cerut consilierul local, adica o trecere pentru pietoni de toata frumusetea, dar cat se poate de ilegala.

Martorii mai povestesc ca Florin Duma (incalzit si el destul de bine dupa ce poposise la carciuma), le-ar fi explicat raspicat si cu voce foarte tare politistilor, ca de 2 ani se roaga de seful lui de partid, Bogdan Gavrilescu (presedintele PMP Neamt) si de colegul de Consiliu Local, liberalul Romel Bîrjoveanu (expert in treceri de pietoni mutate de ici colo prin oras), sa-i faca si lui o trecere pentru pietoni pe str. Gara Veche, pentru ca nu se descurca elevii la traversare cand merg spre Scoala nr.1. Cum cei doi nu i-au luat cererea in serios, se vede treaba ca omul a luat situatia in propriile maini si a considerat ca nu are rost sa mai faca demersuri oficiale, asa ca in aceasta seara a trecut direct la actiune. Din vociferarile lui Duma in fata politistilor, nu au lipsit nici injuraturile de rigoare la adresa lui Gavrilescu si a lui Bîrjoveanu, insa nu pot fi repoduse aici, pentru ca sunt de domeniul filmelor pentru adulti.

La fata locului a ajuns si sotia consilierului local care a reusit sa-si induplece partenerul de viata sa mearga spre domiciliu, iar barbatul tocmit de el sa traseze trecerea pentru pietoni ilegala, a fost condus de politisti la audieri la Politia Municipiului Piatra- Neamt, pentru ca ceea ce s-a intamplat pe str. Gara Veche tine de sfera penalului. Dupa ce barbatul va povesti ce si cum s-a intamplat, consilierul local PMP, Florin Duma, s-ar putea trezi si el dimineata (din somn) cu un dosar penal.

Visul lui de a avea propria trecere pentru pietoni a fost spulberat, pentru ca la ora redactarii (21:30), la fata locului sosise o echipa de la Publiserv supervizata de directorul George Triboi si de directorul tehnic Marius Ghinet, care cu ajutorul unui utilaj cu apa sub presiune, a trecut la spalarea asfaltului.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: De prin Piatra Neamț. Un consilier local PMP și-a făcut propria trecere pentru pietoni
Articolul anterior
CJ Neamț: Modernizarea blocurilor operatorii Ortopedie și Urologie a fost finalizată
Articolul următor
USR și-a adus în Neamț candidatul suspect de fraudă cu fonduri UE

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed