Judecătorii ICCJ au stabilit, miercuri, definitiv, că fostul președinte al României Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, adica este securist cu acte în regulă, după ce a respins recursul acestuia împotriva deciziei CAB care stabilea același lucru.

Fostul presedinte al Romaniei este europarlamentar. El reprezinta Romania in Parlamentul European, fiind ales in anul 2019 pe listele PMP.

În septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității, sub numele de cod Petrov. Curtea de Apel a stabilit la acea vreme că:

– „Notele informative date de Băsescu se circumscriu unor teme clasice de poliţie politică, specifice Securităţii, fiind vizate exclusiv chestiuni care ţin de viaţa privată sau de dreptul la liberă circulaţie al persoanelor”

– „Băsescu a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”

– „Băsescu mai mult decât să prezinte faptele, le-a interpretat, afirmând că «am înţeles că D.C. ar fi dispus, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo».”

– „Prin furnizarea acestor informaţii, Băsescu a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în relatările sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, cu încălcarea dreptului la viață privată şi a dreptului la liberă circulaţie şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.”

– „Ne aflăm în prezenţa unei îngrădiri efective a drepturilor cetăţeneşti, având în vedere măsurile dispuse pe marginea informaţiilor transmise de Băsescu”.

– „În consecinţă, nesocotind interesele celor denunţaţi, Băsescu a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa acestora, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.”

Odata cu decizia de astazi a instantei, Traian Băsescu- Petrov rămâne fără beneficiile pe viață prevăzute de lege pentru foștii președinți ai României. Printre beneficiile pe care le pierde Băsescu se numără o indemnizație lunară, o locuință de protocol gratuită și protecția SPP.

Fostul președinte Traian Băsescu- Petrov spune că nu va comenta public verdictul instantei, anunțând totodată că va face demersurile legale la CEDO. „Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a anuntat Băsescu pe Facebook.

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.