Munca la negru reprezintă orice activitate plătită și legală care nu este declarată autorităților publice. Fenomenul este în plină expansiune la nivelul Uniunii Europene. ultimii ani, Spania și Slovenia sunt cele două țări unde munca la negru a cunoscut cel mai mare avans, potrivit ultimului studiu Eurobarometru, din primăvara acestui an. La polul opus se află Danemarca, Letonia și Suedia, unde fenomenul a înregistrat o scădere.
Potrivit cercetării citate, România are un procent ridicat de angajați cu “remunerație parțială în plic”, 7%, față de media Uniunii Europene, care este de numai 3%. Peste 1,5 milioane de români lucrează la negru, iar peste o treime dintre ei muncesc în construcţii. Statul român pierde anual peste 2,7 miliarde de euro din cauza muncii la negru, după cum relevă o analiză a ZF.
Munca la negru generează venituri imediate, însă are consecințe negative pe termen lung. Cei care lucrează la negru au în general condiții de muncă mediocre, nemaipunând la socoteală faptul că nu beneficiază de asigurări de sănătate, iar de pensie nici nu se pune problema. De cealaltă parte, statul se vede văduvit de venituri fiscale, nemaiputând asigura serviciile publice la parametri optimi.
În mare, sunt trei motive care-i determină pe salariați să lucreze la negru: contribuțiile ridicate de asigurări sociale, lipsa ofertelor de muncă și salariile mici.
