Astăzi, reprezentanți ai administrației județului Neamț și localităților din zonă au inaugurat (mult așteptatul) depozit de gunoi ecologic de la Girov, realizat în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”.
Depozitul județean de deșeuri, din punct de vedere tehnic, are 3 straturi, fiecare cu rolul lui: întindere, izolare și amortizare. Peste straturi este turnat un strat de balast care are un rol filtrant. Sub toate acestea există 9 țevi care au rolul de a capta scurgerile lichide provenite de la deșeuri. De asemenea, există țevi de gaz care preiau gazele emanate de gunoi și le transportă la o stație de biogaz (care la rândul ei va arde aceste gaze).
Depozitul este prevăzut și cu o stație de osmoză a apei, unul dintre cele mai performante la nivel mondial.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 129.798.341 lei fără TVA din care 80% reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 18% este finanțarea de la bugetul de stat, iar 2% este contribuția CJ Neamț.
„Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț” cuprinde și Stația de sortare și transfer de la Cordun, care e menită să deservească 26 de comune și municipiul Roman. Proiectul „Sistem Management Integrat al Deșeurilor în județul Neamț”, în totalitatea sa, se desfășoară pe o perioadă de 44 de luni, are mai multe componente, iar de rezultate vor beneficia toți cei 557.000 de locuitori ai județului.
[…] Astăzi, reprezentanți ai administrației județului Neamț și localităților din zonă au inaugurat (mult așteptatul) depozit de gunoi ecologic de la Girov, realizat în cadrul proiectului “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”.https://tvmneamt.ro/depozitul-judetean-de-gunoi-functioneaza-oficial/ […]