LocalNationalPolitica
Citit de: 4 ori

Deputat PNL Mara Calista: Pensii mai mari din Piloanele II, III și IV prin impozitarea echilibrată a acestora

Tânăr lovit pe trecere de un autobuz. A vrut să traverseze strada pe bicicletă
Eugen Tomac s-a dezlănțuit în Parlamentul European: ”Nu vom accepta ca niște nulități să ne jignească gratuit”

Comunicat de presa- deputat PNL de Neamt, Mara Calista: Pensii mai mari din Piloanele II, III și IV prin impozitarea echilibrată a acestora

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal inițiat de deputații PNL Mara Calista și Bogdan Huțucă a fost adoptat miercuri, 19 octombrie, cu 254 de voturi pentru. Camera Deputaților este for decizional.

Pentru susținerea acestor modificări li s-au alăturat prin semnarea proiectului încă 45 de deputați de la mai multe partide parlamentare.

Acum un an am început consultările cu privire la modul în care putem veni în sprijinul pensionarilor prin completarea pensiilor din cadrul Pilonului I. În urma consultărilor am documentat și inițiat un demers legislativ la care s-au alăturat mai mulți colegi parlamentari și care astăzi a fost aprobat cu 254 de voturi pentru din 261 de deputați prezenți. Astfel, prin proiectul de lege PL-x nr. 400/2022, ne dorim reducerea impozitării sumelor rezultate din piloanele de pensii administrate privat, facultative și ocupaționale prin impozitarea doar a Randamentul Financiar al Investiției și excluderea de la impozitare a contribuțiilor, fie ele constituite din venituri nete (pilonul III și/sau IV), fie ele din venituri brute (pilonul II)”, a declarat Mara Calista.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Deputat PNL Mara Calista: Pensii mai mari din Piloanele II, III și IV prin impozitarea echilibrată a acestora
Articolul anterior
Tânăr lovit pe trecere de un autobuz. A vrut să traverseze strada pe bicicletă
Articolul următor
Eugen Tomac s-a dezlănțuit în Parlamentul European: ”Nu vom accepta ca niște nulități să ne jignească gratuit”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed