Deputata PSD de Neamț, Oana Bulai, vine cu o veste care dă ”frezoane” celor care s-au obișnuit să stea acasă sau prin cârciumi pe banii constribuabililor, deși sunt apți de muncă și își pot câștiga existența singuri. Aceștia nu vor mai primi ajutoare sociale dacă pot munci, decât în situații cu adevărat excepționale.
ZERO lei de la stat pentru cei care POT să muncească, dar NU VOR. Persoanele apte de muncă, dar care refuză să lucreze, nu vor primi venitul minim de incluziune!”, transmite Oana Bulai.
Ieri, în Camera Deputaților a fost votat un proiect de lege în acest sens. ”Alături de colegii din PSD am susținut în Camera Deputaților ca ajutorul social să ajungă doar la cei care au nevoie cu adevărat de el, în special la familiile cu mulți copii sau la cei care nu pot munci.
Nu putem fi de acord ca sprijinul social să fie o formă de întreținere a celor care sunt apți, dar nu vor să muncească!
Am votat proiectul de lege privind aprobarea OUG 114/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, care prevede modificarea sistemului de ajutoare sociale de la 1 ianuarie 2024, atunci fiind programat să apară venitul minim de incluziune, ce va cuprinde venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei.
Cine refuză consilierea, cursurile de calificare și locurile de muncă oferite de AJOFM, înseamnă că nu are nevoie de sprijinul statului și nu va primi venitul minim de incluziune”, precizează deputata PSD.
Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.