Deputatul PNL Neamț, Adrian Ciobanu, dă de înțeles că monitorizează îndeaproape investițiile din județul Neamț. Acesta a fost într-o vizită la CNI, pentru a verifica stadiul la care se află proiectele depuse de primarii nemțeni.
”Pentru că îmi doresc ca investițiile esențiale pentru dezvoltarea comunităților noastre să avanseze cât mai rapid și să răspundă nevoilor cât mai multor nemțeni, am efectuat o vizită de lucru la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru a verifica, punctual, stadiul proiectelor depuse de unitățile administrativ teritoriale din județul Neamț.
În cadrul discuțiilor am analizat proiectele aflate în diferite faze de implementare, precum construcția de unități educaționale și medicale, dar și a obiectivelor culturale sau sportive. Am insistat asupra necesității accelerării procedurilor pentru ca aceste investiții să intre în linie dreaptă cât mai curând.
Voi continua să urmăresc îndeaproape aceste proiecte, astfel încât comunitățile din județul Neamț să beneficieze de sprijinul necesar pentru dezvoltare”, transmite deputatul Adrian Ciobanu.
I.C.