Local
Citit de: 0 ori

Deputatul Leoreanu anunță încă un pas important spre trecerea Romanului la ApaVital Iași

Primarul de la Tarcău a fost reținut după descinderile anchetatorilor
Mugur Cozmanciuc, deputat PNL Neamț: Cota unică de impozitare va fi protejată prin lege

Deputatul PNL Neamț, Laurențiu Leoreanu, anunță încă un pas important spre trecerea Romanului la ApaVital Iași. ”Astăzi, s-a mai făcut un pas important în drumul spre transferul către ApaVital Iași, implicit spre rezolvarea problemei apei la Roman.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a transmis către compania ieșeană adresa de aprobare a memorandumului care face referire la angajări de personal pentru deservirea zonei Roman și care a fost trecut prin ședința de Guvern.



Este un pas important, pentru că ApaVital Iași poate începe transferul de personal necesar, personal cu experiență, astfel încât să furnizeze serviciile de apă și canal la Roman.

Am susținut personal acest memorandum, atât la Ministrul Finanțelor, domnul Marcel Boloș, cât și la Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Adrian Veștea, pentru că nu trebuie să avem nicio întârziere în demersurile noastre.

Problema apei la Roman trebuie rezolvată cât mai rapid, iar noi asta vom face”, transmite Leoreanu.

I.C.

 

Distribuie știrea:

Etichete: Deputatul Leoreanu anunță încă un pas important spre trecerea Romanului la ApaVital Iași
Articolul anterior
Primarul de la Tarcău a fost reținut după descinderile anchetatorilor
Articolul următor
Mugur Cozmanciuc, deputat PNL Neamț: Cota unică de impozitare va fi protejată prin lege

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed