Politica în Neamt, dar si la nivel national, se face nu doar cu declaratii sforaitoare prin presa si cu actiuni de imagine in scopul obtinerii de voturi, ci mai are o componenta, cea de pozitie in interiorul partidelor.
Un politician, mai ales daca accede in anumite functii in partidul din care face parte sau in administratie, este cu atat mai valoros in fata sefilor lui, cu cat poate demonstra ca are sub control oameni cu functii importante. Cel mai usor lucru in acest sens, este sa racoleze pentru partid, astfel de oameni. Acestia devin pentru racolator monedă de schimb in cadrul partidului si ajuta la consolidarea pozitiei acestuia, dar il avantajeaza mai ales cand se negociaza functii/pozitii/candidaturi pentru el, rude, prieteni, protejati sau apropiati, pentru că are ce pune pe masă. Iar dacă nu-i sunt respectate dorintele, acesta poate pleca spre alte zări politice, cu tot cu zestrea pe care a reusit să si-o facă.
Prin urmare, un primar este ca aurul pentru acensiunea oricărui politician dornic sa-si pastreze privilegiile sau să-si directioneze cariera către noi culmi, asa că devine instant un punct important pe lista de obiective imediate a oricarui lider de organizatie de partid. Seamana un pic cu un mod de organizare a lumii interlope, dar din pacate, asta este realitatea in politica romaneasca, unde meritocratia, atat in partide cât și în institutii este doar un cuvant în DEX.
Seara trecuta, primarul PNL de la Roznov, Vasile Pavăl (aflat la primul mandat), a povestit in emisiunea Vestea Tic-Tac, realizata de Daniel Vinca, cum a incercat deputatul PSD Ciprian Șerban (presedintele PSD Roznov) să-l racoleze si sa-l determine să se alipeasca la PSD. Primarul nu poate deveni membru cu adeziune la alt partid, pentru că își pierde mandatul. Conform primarului, povestea ar fi avut loc in urma cu mai putin de o luna si nu ar fi fost pentru prima dată cand a primit o astfel de oferta dinspre PSD.
Redăm mai jos dialogul primar-jurnalist, din emisiunea de seara trecuta (sursa vestea.net):
Întrebat dacă este adevărat că, de ceva timp, PSD Neamț tot încearcă racolarea lui („Aveți oferte directe sau prin intermediari de a trece peste 2 ani la PSD?”), primarul Pavăl a răspuns: „Deși în politică e o vorbă, niciodată să nu spui niciodată, eu vreau să fiu de dreapta. Da, am avut (oferte – NR). Și mai demult, și mai recent”…
Apoi dialogul a continuat astfel:
Moderator – Când ați avut ultima dată cu domnul Șerban sau cu altcineva care v-a propus să treceți la PSD?
V.P – Cred că e vreo lună…
Moderator – Băieții insistă…
V.P. – Dacă aveam o discuție mai recentă, cred că înțelegea și situația cu DAS-ul (NR-înființarea Direcției de specialitate, jucată politic la Roznov de unele tabere). Înțelegea că nu vin cu 20 de angajați și nu mai făcea discursul ăla…
Moderator – Bun. Dumneavoastră faceți acum trimite la un mesaj dat de deputat…
V.P. – Da…
Moderator – O lună pentru oferta de transfer e totuși un termen recent, oarecum. Deci insistă constant…
V.P. – Nu mai rețin exact, dar e o distanță destul de mică…
Daca afirmatiile primarului Pavăl se confirma, atunci se poate explica si atacul deputatului Șerban la adresa acestuia. După aproape 2 ani de la alegeri si dupa ce PSD a obtinut functia de viceprimar la Roznov in urma intelegerii cu voturile consilierilor PNL Roznov (presedinte Vasile Pavăl), deputatul Șerban și-a dat brusc seama că în orașul administrat pana mai ieri de PSD, lucrurile nu sunt deloc in regulă si ca primarul PNL nu face nimic bun.
Pe 2 iunie, după ce edilul de Roznov ar fi respins ultima ofertă de aderare la PSD, Ciprian Șerban a lansat pe facebook un atac cu numeroase acuze aduse primarului Pavăl.
Deputatul PSD nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, intrucât de o lunga perioada de timp, refuză să comunice cu presa nealiniata PSD, respectand probabil ordinele de partid. Daca doreste sa aiba un drept la replica, îl poate transmite pe adresa de mail a tvmneamt.ro
Emisiunea Vestea Tic-Tac, cu primarul de Roznov, poate fi vazuta AICI
Ionut CORFU