Comisarii de la Protecția Consumatorului- Neamț, au descins astăzi la mall-ul din Piatra Neamț (Shopping City) în frunte cu Piedone, șeful ANPC la nivel național.
Conform unor surse tvmneamt.ro, controlul s-a lăsat cu amenzi pentru toate restaurantele din zona de comercializare a mâncărurilor (Cartofisserie, KFC, Urban, etc.). Două restaurante au fost închise: resturantul chinezesc- minim 6 luni de zile și Greek House, restaurant cu specific grecesc, deschis în urmă cu 2 săptămâni, activitatea acestuia fiind suspendată temporar, până la remedierea deficiențelor.
Nereguli au fost găsite și în zona de servire a mesei (împinge tava) din magazinul Carrefour. Aici a fost aplicată o amendă și au fost sigilate temporar două vitrine calde, până la remedierea deficiențelor constatate.
Deocamndată nu se cunoaște cuantumul amenzilor aplicate. Revenim cu informații oficiale ANPC. Știre în curs de actualizare.
Ionuț CORFU