General
Citit de: 0 ori

Devastat pentru că fiica lui se mută de acasă, un bărbat și-a pus capăt zilelor

500 de locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM la mijlocul lunii iulie
A scos cuțitul și i-a cerut banii. Tânăr din Gîrcina, tâlhărit de un consătean pe o stradă din P. Neamț

Un bărbat de 53 de ani din comuna Icușești, județul Neamț, și-a pus capăt zilelor, duminică 16 iulie. Acesta nu a suportat gândul că fiica lui, în vârstă de 28 de ani, intenționa să se mute din casa părintească. între cei doi a avut loc o ceartă, și în timp ce tânăra își ducea bagajele la mașină, bărbatul s-a spânzurat în locuință. A fost descoperit chiar de fiica sa, care a alertat autoritățile prin 112, însă nu s-a mai putut face nimic pentru viața tatălui său. ”La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați prin apel de urgență, de către o tânără de 28 de ani, din Icușești, cu privire la faptul că tatăl său a fost găsit spânzurat, în locuința personală.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat de 53 de ani, din Icușești.

Bărbatul nu mai prezenta semne vitale, iar cadrele medicale au constatat decesul.

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Articolul anterior
500 de locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM la mijlocul lunii iulie
Articolul următor
A scos cuțitul și i-a cerut banii. Tânăr din Gîrcina, tâlhărit de un consătean pe o stradă din P. Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed