AdministratieLocal

Dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț, sabotată de APA SERV, cu acordul Consiliului Județean Neamț

0

Comunicat de presa- Primaria Piatra Neamt:

Dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț, sabotată de APA SERV, cu acordul Consiliului Județean Neamț

Ieri, pe 21 iulie 2022, am primit din partea Companiei Județene APA SERV SA o adresă prin care încearcă să oblige Primăria Piatra-Neamț să schimbe aproximativ 5 km de conductă de apă potabilă. Este vorba despre conducte care nu se află în proprietatea municipiului Piatra-Neamț, ci în proprietatea Consiliului Județean Neamț și în administrarea Companiei Județene APA SERV SA și despre starea cărora compania județeană are cunoștință de foarte mult timp, dar nu a făcut nimic.

Mai mult decât atât, deși Primăria a solicitat acest lucru, nu ni s-au comunicat date relevante referitoare la starea acestor conducte, respectiv data la care a expirat durata de viață a lor, numărul de avarii și de intervenții, precum și gravitatea lor, de-a lungul timpului.

După ce, în primă fază, în luna iulie 2020, compania județeană a emis un aviz favorabil pentru desfășurarea lucrărilor la coridorul de mobilitate Bd. 9 Mai – Str. Dimitrie Leonida, în adresa transmisă ieri instituției noastre, compania face referire la un aviz favorabil condiționat, scoțând din context informații și schimbând titulatura avizului.

Până acum au avut loc peste 20 de întâlniri între Primarul Municipiului Piatra-Neamț și aparatul tehnic al Primăriei și reprezentanții Companiei Județene APA SERV SA, care ne-au asigurat în permanență de bunele lor intenții și o bună colaborare în direcția găsirii unor soluții viabile.

Toate proiectele de modernizare urbană se desfășoară cu avizele furnizorilor de utilități, care dețin sau administrează infrastructuri. Incapacitatea Companiei Județene APA SERV SA de a administra eficient infrastructura de alimentare cu apă ne duce la imposibilitatea de a implementa orice proiecte de modernizare a orașului cu finanțare europeană.

Solicităm public, încă o dată, Companiei Județene APA SERV SA lista cu infrastructura rețelelor de apă potabilă, durata lor de viață, starea prezentă și numărul de intervenții avute în urma avariilor apărute la rețelele respective.

Primăria Piatra-Neamț și-a asumat deja investiții de modernizare a infrastructurii de apă pe Bulevardele Decebal și Traian, în contextul în care, în ultimii 19 ani, Compania Județeană APA SERV SA nu a reușit să schimbe „un metru” de conductă.

I.C. (sursa foto- Primaria Piatra Neamt)

Distribuie știrea:

Etichete: cu acordul Consiliului Județean Neamț, Dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț, sabotată de APA SERV
Articolul anterior
Anunț deces- Cu nemărginită durere, familia Strătilă anunță trecerea la cele veșnice a celui care va rămâne unicul ION STRĂTILĂ
Articolul următor
Liviu Harbuz despre coridoarele de mobilitate urbană: ”Reforma se face și cu forța”

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.