InfractionalLocalNational
Citit de: 3 ori

DGASPC Neamț- În medie, 2 copii pe zi sunt victime ale abuzurilor

Deci se poate. Salubritas scoate utilaje de la naftalină
Jarul căzut din sobă a distrus o casă la Oșlobeni

In judetul Neamt, in medie, 2 copii pe zi sunt victime ale abuzurilor. Ca si cauze, pe primul loc este neglijenta parintilor, iar pe locul doi, abuzul emotional. Cifrele sunt prezentate intr-un comunicat de presa al DGASPC Neamt, care cuprinde o statistica pentru primele 9 luni ale anului 2017:

”Specialiștii Serviciului Prevenire și Intervenție în cazuri de Abuz din cadrul DGASPC Neamț au instrumentat pe parcursul primelor 9 luni din 2017 aproape 500 de cazuri de abuz asupra copiilor. Statistic, în medie, aproape 2 copii au fost zilnic victime ale unei forme de abuz sau alta, ceea ce denotă că fenomenul violenței asupra celor mici este departe de a fi eradicat.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017 s-au verificat 494 de cazuri de maltratare  dintre care 24 s-au soluționat cu preluarea copiilor în regim de urgență din familiile acestora, considerându-se că sunt în pericol. Conform  legii, în urma verificărilor reprezentanţilor DGASPC, directorul instituţiei poate dispune plasamentul în regim de urgenţă. Dacă părinţii se opun, atunci se apelează la instanţa de judecată, iar aceasta poate decide prin ordonanţă scoaterea minorului din familie.

În celelalte situații, copiii au rămas în grija familiei lor, reprezentanţii DGASPC constatând că nu se impune instituirea unor măsuri de protecție ci că familia şi copilul au nevoie de ajutor specializat (consiliere psihologică, consiliere juridică, servicii sociale specifice, etc). Toate cazurile sunt monitorizate în continuare împreună cu reprezentanții autorităților locale.

În ceea ce priveşte modul în care părinţii au pus în pericol viaţa şi siguranţa copiilor, neglijenţa a fost cea mai întâlnită cauză, anul acesta fiind cercetate 201 de astfel de cazuri, iar pe locul doi s-a situat abuzul emoţional – 143 de cazuri. De asemenea, în perioada ianuarie-septembrie 46 de copii au fost victimele abuzurilor fizice, de cele mai multe ori în interiorul propriei familii.

Părinţii care doresc redarea drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în conformitate cu legile în vigoare. Atunci când un copil intră în sistem, DGASPC are obligaţia ca la fiecare trei luni să reevalueze împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecție. Dacă în urma acestor reevaluări se constată că familia respectivă şi-a îmbunătăţit condiţiile de trai, dacă părinţii dau dovadă de responsabilitate, conștientizează că și-au pus în pericol copiii și și-au schimbat comportamentul, se poate dispune încetarea măsurii de protecție și reintegrarea în familie a copilului.”

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: 2 copii pe zi sunt victime ale abuzurilor, dgaspc neamt, in judetul Neamt, In medie
Articolul anterior
Deci se poate. Salubritas scoate utilaje de la naftalină
Articolul următor
Jarul căzut din sobă a distrus o casă la Oșlobeni

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed