Local
Citit de: 3 ori

DGASPC Neamț- Ziua Familiei, serbată în centrele de plasament

În loc de o plimbare cu bicicleta, s-a ales cu un mandat de arestare
Nebunie curată- Deșeuri periculoase transportate cu o căruță pe post de remorcă. Pe ăștia cine îi mai vede?

Ziua Familiei, marcată în toată lumea pe 15 mai, a fost una cu o încărcătură emoțională aparte pentru copiii centrelor de plasament din județul Neamț.

A fost ziua în care cei mai mulți dintre ei s-au reîntâlnit cu părinții, bunicii sau frații care și-au făcut timp și au răspuns invitației pline de dor a celor mici. An de an centrele rezidențiale pentru copii din subordinea DGASPC Neamț organizează cu prilejul Zilei Familiei astfel de întâlniri emoționante, cu scopul de a încuraja interacțiunea pozitivă dintre copiii aflați în sistemul de protecție și familiile lor, în vederea posibilei reintegrări sau măcar a îmbunătățirii relațiilor cu acestea. Dacă unii părinți nu au putut fi prezenți, mulți au răspuns invitației, producându-le copiilor o mare bucurie și emoție totodată.

Cu mult drag, copiii instituționalizați s-au pregătit pentru marea întâlnire cu tot felul de cântece, jocuri, poezii iar copiii de la Complexul de Servicii Ozana Târgu Neamț au prezentat o scenetă adaptată după schița Domnul Goe, de Ion Luca Caragiale.

Pentru asta și-au confecționat singuri costumele iar reprezentația lor a fost primtă cu ropote de aplauze. „An de an ne propunem să reunim măcar pentru scurt timp familiile copiilor din centre iar Ziua Familiei este cel mai oportun moment de a le reaminti rudelor să păstreze legătura cu copiii. Pentru aceștia este important să știe că părinților le pasă de ei sau că frații lor se gândesc la ei. Acești copii au trecut deja prin trauma separării de familie dar sunt luptători și s-au adaptat. Cu toate acestea, ei au nevoie de căldura mamei sau bunicii, de sprijinul moral al fraților sau de o vorbă bună și de aceea încurajăm familiile să-i viziteze, să le scrie sau sa-i sune, nu doar cu anumite prilejuri, ci cât de des este posibil. Deși centrul este casa și familia lor, pentru ei contează să știe că undeva mai au o familie care se gândește la ei“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de ONU în septembrie 1993 ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române.

Ionut CORFU

sursa: comunicat DGASPC neamt

Distribuie știrea:

Etichete: DGASPC Neamt- Ziua Familiei, serbată în centrele de plasament
Articolul anterior
În loc de o plimbare cu bicicleta, s-a ales cu un mandat de arestare
Articolul următor
Nebunie curată- Deșeuri periculoase transportate cu o căruță pe post de remorcă. Pe ăștia cine îi mai vede?

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed