Medicul Gheorghe Carp, directorul Spitalului Județean Bihor, va pune umărul alături de liberalii din Neamț, pentru salvarea Spitalului Județean Neamț. Gheorghe Carp este de 16 ani directorul spitalului din Oradea, interval în care a reușit să facă din această unitatea medicală, cel mai mare și mai performat spital din România. După cum a explicat acesta într-o conferință de presă susținută ieri la sediul PNL Neamț, unul dintre factorii care a contribuit decisiv la dezvoltarea spitalului din Oradea, a fost colaborarea între conducerea unității medicale și autoritățile județene și locale.

Medicul Carp și-a exprimat disponibilitatea de a-i ajuta pe liberalii nemțeni după ce aceștia vor prelua conducerea CJ Neamț, pentru a revitaliza și a reforma din temelii Spitalul Județean Neamț, pe modelul Spitalului Județean Bihor.

Comunicat de presă- PNL Neamț: Asociere în premieră pentru salvarea Spitalului Județean Neamț

Primăria municipiului Piatra-Neamț și Consiliul Județean Piatra Neamț s-ar putea asocia, după alegerile din luna iunie, pentru administrarea în comun a Spitalului Județean Neamț. Decizia reprezintă o premieră națională, unitățile medicale fiind administrate doar de o singură autoritate publică județeană sau municipală, după caz.

Asocierea celor două instituții a fost anunțată în prezența lui Gheorghe Carp, managerul uneia dintre cele mai performante unități medicale din România, Spitalul Județean Oradea, invitat la Piatra-Neamț, de senatorul PNL Eugen Țapu-Nazare, tocmai pentru a împărtăși detalii despre modelul de bune practici bihorean.

”Principala problemă a Neamțului este sănătatea și avem nevoie de decizii radicale. De ce la Oradea s-a putut și la Neamț nu? Am discutat mult cu domnul director Carp, am pus lucrurile cap la cap și împreună cu primarul Andrei Carabelea vom pune bazele unei asocieri între Consiliul Județean Neamț și Primăria Piatra Neamț pentru administrarea Spitalului Județean. Iar ca o primă concluzie, managerul nu va fi numit politic, așa cum a procedat în permanență PSD. Această asociere va permite finanțarea spitalului din partea ambelor instituții, va asigura accesul mai rapid la surse de finanțare externe, indiferent că vorbim de finanțări guvernamentale, europene, credite, obligațiuni etc.”, a precizat George Lazăr, secretar de stat, președinte PNL Neamț și candidat la președinția Consililiului Județean Neamț.

Și primarul din Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, a declarat că susține o asemenea asociere și că instituția pe care o conduce este pregătită să finanțeze acest proiect.

”Consiliul Județean Neamț deține un record negativ: a demonstrat că este prea puțin preocupat de dezvoltare, deși gestionează, cu foarte mulți bani, o serie de activități vitale, cum sunt sănătatea, transportul, alimentarea cu apă și canalizarea. A eșuat în toate aceste domenii. În comunitate, sănătatea este prioritară, mai presus de orice. Am văzut ce s-a realizat la Oradea, sunt încrezător că putem reuși și noi, la Piatra Neamț. Nu trebuie să ne uităm doar  în vestul Europei, avem modele și aici, în România. Da, Primăria Piatra-Neamț susține acest proiect, pentru sănătatea nemțeană. Spitalul Județean poate fi salvat”, a declarat Carabelea.

Managerul spitalului din Oradea, Gheorghe Carp, a salutat decizia celor doi lideri liberali nemțeni și a subliniat că este nevoie de colaborare instituțională pentru a asigura un management performant.

”La Spitalul Județean Neamț lucrurile se pot schimba. Este nevoie de voință, dar eu sunt convins că acești doi tineri, George Lazăr și Andrei Carabelea, colegi de partid pot face lucruri bune dacă se asociază în acest demers comun, care reprezintă și o premieră națională. I-am invitat la Oradea, la spitalul nostru, pentru a vedea la fața locului ce se întâmplă și cu mare bucurie împărtășim din experiența noastră nemțenilor. Se poate, sunt convins că se poate, mai ales că există șanse reale ca domnul George Lazăr să câștige președinția Consiliului Județean Neamț”, a declarat Gheorghe Carp

În prezent, Spitalul Județean Neamț este administrat doar de Consiliul Județean, instituție care și-a ratat de mult șansa de a revitaliza unitatea medicală. De altfel, managementul defectuos de la Spitalul Județean Neamț este cunoscut în toată România, punctul culminant, pe lângă proiectele ratate, condițiile mizere, lipsa dotărilor și a medicilor, fiind atins în noiembrie 2021 când, în urma unui incendiu, au murit 15 oameni. Biroul de presă al PNL Neamț

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.