Patru tineri, dintre care doi minori, s-au ”distrat” pe cinste sambata noaptea la o discoteca din comuna Vinatori, jud. Neamt. Acestia l-au batut pe pe un alt tanar de 28 de ani, apoi unul dintre ei l-a talharit, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt:
”În dimineața zilei de 22 octombrie a.c., în jurul orelor 02.30, Secția de Poliție rurală nr 4 Tg. Neamț a fost sesizată prin SNUAU 112, de un bărbat de 28 ani din comuna Petricani, despre faptul că în timp ce se afla la o discotecă situată pe raza comunei Vânători, a fost agresat fizic de mai multe persoane, iar unul din agresori i-a sustras mai multe bunuri personale.
Polițiștii au identificat și depistat agresorii victimei, respectiv patru bărbați cu vârste de 16,17,21 și 22 ani, toți din comuna Vânători. Totodată polițiștii au stabilit că agresorul în vârstă de 22 ani a sustras victimei un telefon mobil și alte bunuri personale. Acesta a fost reținut pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamț cu propunere de arestare preventivă.”
Tot sambata, un barbat a fost retinut, de data la asta la Piatra- Neamt, tot pentru talharie:
”În seara zilei de 22 octombrie a.c., în jurul orelor 21.30, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată prin SNUAU 112, de un bărbat de 54 ani din Piatra Neamț despre faptul că o persoană necunoscută l-a deposedat prin violență de un telefon mobil și o sacoșă.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat și depistat suspectul, respectiv un bărbat de 38 ani din Piatra Neamț. Totodată, polițiștii nemțeni au recuperat și restituit părții vătămate bunurile sustrase. Suspectul a fost reținut pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunere de arestare preventivă.”
Ionut CORFU
Las ca le drumu guvernul PSD.