Nesimțirea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române când vine vorba de bani obținuți nu contează pe ce căi, este foarte cunoscută, iar oamenii nu dau semne că ar renunța la obiceiul de a stoarce bani din orice. Nici slugărnicia politicienilor nu este o noutate când vine vorba să arunce în vânt cu banii adunați din munca plătitorilor de taxe și impozite, mai ales dacă din asta ies și câteva mii sau zeci de mii de voturi influențate de cei la care ajung pomenile din bani publici.

Un ultim exemplu privind cele descrise mai sus, s-a consumat ieri (30 mai) în ședința de CJ Neamț, când a fost aprobat un proiect de Hotărâre inițiat de Ionel Arsene, prin care 310.000 de lei (peste 3 miliarde de lei vechi) au fost dirijați către 9 biserici și 2 mănăstiri.

Banii au fost alocați în urma unor solicitări venite de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și de la Asociația Religioasă Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România de care n-a auzit… nici dracu`, Doamne iartă-ne!

Prin urmare, niște băieți în sutane fac vreo 11 cereri de finanțare și sunt aprobate toate, fără nicio problemă, iar consilierii județeni aprobă irosirea banilor publici fără sa se întrebe nicio secundă dacă o fi bine sau o fi rău.

In 10 cazuri, banii sunt alocați pentru diverse reparații la acoperișuri, case de prăznuire, achiziționare de diverse materiale, instalații termice, instalații sanitare, etc. De cele mai multe ori,astfel de lucrări sunt fictive ori sunt anume întinse pe mai mulți ani, astfel încât să existe un motiv pentru a se cere bani. Nu sunt puține cazurile în care pentru aceeași lucrare s-au strâns bani de mai multe ori din diverse surse.

Nu suntem atei și recunoaștem rolul benefic pe care biserica îl are de cele mai multe ori în societate, dar nici nu putem să stăm ca fraierii cu mâinile în sân, când banii publici se duc pe mai multe căi în buzunarele BOR. Dacă ar fi fost vorba de o biserica distrusă într-un incendiu sau prăbușită din cine știe ce motive, n-ar fi comentat nimeni nimic. Dar să ceri bani publici pentru confortul preotului sau al enoriașilor, este deja nesimțire cruntă.

Pe de altă parte, 310.000 de lei ar fi putut fi alocați fără probleme de BOR. Banii aceștia se fac într-o zi la o mănăstire mai mare, doar din vânzarea de lumânări. Ca să nu mai pomenim de sumele enorme de bani încasate zilnic în miile de biserici din țară pe pomelnice și obiecte de cult, necontabilizate nicăieri și pentru care nu se plătesc taxe și impozite, în schimb, se cer bani de la stat proveniți culmea… din taxe și impozite.

La nivelul județului Neamț sunt dirijați bani publici către biserici de mai multe ori pe an, nu numai de la CJ Neamț ci și de la aproape toate primăriile de comune și de orașe. Uneori se dau bani chiar și pentru reviste sau diverse procesiuni religioase. Atât de mare este nesimțirea preoților pe de o parte dar și a politicienilor pe de altă parte.

Lista bisericilor și mănăstirilor care au primit de pomană bani publici în ședința de CJ Neamț din 30 mai 2018:

Ionut CORFU

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.