Un document care va ajunge pe masa consilierilor judeteni în sedinta extraordinara (online) de astăzi, arată negru pe alb că în Spitalul Judetean Neamt, administrat de CJ Neamt, se moare cu zile din cauza lipsei aparaturii, adică din cauza subfinanțării.
Este vorba despre Nota de fundamentare realizata de o firma din Bucuresti, care face parte dintr-un Proiectul de Hotărâre ”Devizul general privind achizitia de echipamente medicale pentru noul spital judetean- faza studii de fezabilitate”.
Specialistii care au inctocmit Nota de Fundamentare, au ajuns la concluzii cutremurătoare, care arată negru pe alb, că la Spitalul Județean Neamt este nenorocire. Nu de azi de ieri, ci de ani de zile. Vorbim despre acelasi spital, în care Ionel Arsene se lăuda in campania electorala din 2020, că a investit milioane de euro.
Iată ce se mentioneaza în document: ”Anual, peste 27.000 de pacienți din județul Neamt sunt forțați să apeleze la spitale din alte judete, căutându-și sănătatea prin toată țara, cu efort fizic și financiar considerabil”
”O treime dintre pacientii din Neamt, cu afectiuni oncologice, au fost nevoiti să adreseze spitalelor din alte judete, din cauza lispei aparaturii performante pentru diagnostic, monitorizare, tratament”
Așadar, nemtenii care dispun de posibilitati financiare, se salvează în alte județe. Cei care au o situatie financiara modestă, sunt condamnati la moarte în Spitalul CJ Neamt.
Concluzii (captură de ecran din document):
Documentul integral, mai jos:
Materiale sedinta extraordinara din data de 08_12_2022Ionut CORFU
Eu cât am fost internat am avut asistență medicală exemplară, atât la cardiologie, oncologie, dar mai ales la urologie! Felicit din tot sufletul personalul medical care face eforturi extraordinare pentru pacienții internați! Lipsește însă aparatură pentru litotritie modernă absolut necesară! Sper că se va îngriji cei responsabili ca spitalul să poată beneficia de astfel de aparat!