Doi bărbați au fost răniți sâmbătă, în accidente cu tricicluri. Unul are 84 de ani, iar celălalt are 73 de ani. ”La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN17B, în localitatea Topoliceni, din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 30 de ani, conducea un autoturism pe DN17B, din direcția Borca-Poiana Teiului, ar fi încetinit pentru a efectua viraj la stânga pe o stradă secundară.
În acest timp, conducătorul unui triciclu, un bărbat în vârstă de 84 de ani, din Topoliceni, ce se deplasa în spatele autoturismului, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de acesta, intrând în coliziune cu autoturismul.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 84 de ani, fiind transportat la spital.
Cei doi conducători de vehicule au fost testați în vederea consumului de alcool, rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
***
La data de 11 octombrie a.c., ora 11:30, polițiștii din cadrul Biroului rutier Piatra-Neamţ au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe strada Șoimului, din localitatea Piatra Șoimului, a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Piatra Șoimului, se deplasa pe un triciclului electric, pe fondul neatenției ar fi pierdut controlul acestuia, căzând pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier bărbatul a fost transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, informează IPJ Neamț.
G.T.












