Luni, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, s-a mutat la cele cerești schimonahul Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, fost deținut politic, martir al închisorilor comuniste și erou al neamului românesc. Părintele Paulin Clapon a executat 20 de ani de închisoare, dintre care 18 numai la Aiud, alături de intelectualii de vârf ai României.

„După o viață întreagă de suferințe și cruci, și-a încheiat cel din urmă zbor plecând de lângă prietenul său iubit, Părintele Justin, lângă care a venit să-și (de)săvârșească viața sa de pătimitor. Părintele Paulin, numit Gheorghe în Sfântul Botez, s-a născut la 16 Aprilie 1920, la Brăila. În 1941 a plecat pe front împreună cu nou-înființatul batalion de parașutiști al Armatei Române. Încercările războiului mondial l-au numărat mai apoi între aviatorii de elită ai României. A fost arestat în anul 1944, pe când încerca să organizeze o rezistență armată împotriva invadatorilor comuniști – Armata Roșie. A făcut 20 de ani de închisoare, trecând prin cele mai cumplite închisori comuniste: Pitești, Gherla, Aiud, Cavnic, Jilava și din nou Aiud. A fost eliberat în 1964, apoi s-a căsătorit în orașul său, Brăila. În anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost călugărit de Părintele Justin. Pentru noi, cei din mănăstire, a fost un sprijin de mare nădejde, ducând o viață exemplară, de sfințenie, fiind prezent la absolut toate slujbele și, pe cât i-au ajutat sănătatea și puterea fizică, și la ascultările din obște. Cu multă râvnă, auzind că Părintele Gheorghe Calciu s-a săvârșit întru Domnul și a cerut să fie îngropat la mănăstirea noastră, s-a implicat personal în construirea podului spre cimitirul mănăstirii, de care s-a îngrijit ca să arate în forma în care arată astăzi, ca un bun gospodar ce își pregătește din vreme locul cel de veci“, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă.

Loading...

În urma unui accident cerebral din anul 2011, părintele Paulin nu a mai putut vorbi, dar a fost foarte viu și prezent pentru toți cei ce l-au căutat.

Șoim al trupelor de parașutiști, decorat de Armata Română

Veteran al primei unități de parașutiști militari ai Armatei Române, Părintele Paulin Clapon a fost decorat de două ori, la 22 Octombrie 2014 și 10 Iunie 2015, pentru meritele sale de luptător pe frontul de răsărit. A luat parte la o sumă de acțiuni de mare vitejie ale parașutiștilor militari, o tânără armată de elită înființată în 1941, cu câteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. În închisorile prin care a trecut, în special în închisoarea de la Aiud, părintele Clapon a fost un model de demnitate, integritate și dârzenie. După săvârșirea întru Domnul a soției sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru-Vodă, unde a fost tuns în monahism de către Părintele Justin Pârvu, și el fost militar în cadrul trupelor de vânători de munte, Divizia a 4-a, pe același front de Răsărit.

În cadrul festivității desfășurate pe data de 21 octombrie 2014 la Mănăstirea Petru-Vodă, părintele Paulin Clapon a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Parașutiști „Smaranda Brăescu“ de la Bacău, primind însemnele onorifice ale parașutiștilor militari – bereta, insigna și ecusonul – precum și o diplomă de excelență.

Erou pentru România, martir pentru Hristos

„Să vă spun ceva: toată floarea neamului a fost arestată și dusă la Aiud. Au fost demni, să știți. Și toți ăștia au ajuns în pușcării.

Când am plecat de la Aiud la Baia Sprie, au fost 722 de avocați numai, ca să nu mai spun câți profesori și ingineri. Deci, ăsta a fost Aiudul: locul unde au fost aduși toți oamenii cu carte.

Cu mine toți au fost buni în pușcărie. Eu nu am avut dușmani printre deținuți. Am avut o discuție cu un fost preot, dar în rest nu m-am certat cu nimeni, decât cu administrația, cu ei am fost rău. Am fost capul răutăților, am fost rupt în bătăi. Pentru că, în primul și în primul rând, mă prindeau că fac o infracțiune, nu recunoșteam și trebuia să mă bată. Îmi dădeau vreo cinci ghionturi în spate, vreo cinci picioare în fund, și tot nu spuneam. Îmi puneau lanțuri de picioare și de mâini și mă băgau la izolare, o zi mâncare, două nu. (…)

Pentru faptul că știau că le răspund la insulte, toți căutau să mă agațe ca să mă poată condamna, să mă condamne la izolare și la bătaie. Dar îți spun: nu m-am temut. Le-am spus din capul locului: am două persoane de care mă tem: tata, care nu știu dacă trăiește, și Dumnezeu.

Sunt român, casa în care m-am născut este pe moșia lui Ștefan cel Mare, dată la 1479 străbunilor mei, care au fost împroprietăriți cu 135 de hectare – 90 de fălci de pământ. Deci asta acum 500 de ani. Și pământul pe care l-a primit tata de la străbunii mei este pământul nașterii mele; acolo m-am născut, pe pământul ăla, din Prut până în Jijia. De aceea spun că nu mă poate convinge, nu mă poate  cumpăra nimeni cu toate averile de pe lume, înțelegi?

Mi-am iubit neamul, țara, am făcut 20 de ani de pușcărie, și dacă aș face acum încă 30 de ani, tot nu mă poate convinge nimeni. Nu am râvnit la bunul nimănui, nu am stricat casa nimănui. Mi-am iubit țara, neamul și pe toți i-am respectat – pe toți cei care au meritat; care nu, n-am vrut să îi respect, indiferent cine or fi. Trec pe lângă ei exact cum aș trece pe lângă o fântână care nu are apă“ (Fragment dintr-un interviu cu schimonahul Paulin Clapon, realizat de Isabela Aivăncesei pentru revista „Lumea Monahilor“).

Irina NASTASIU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ