Poliția Neamț a deschis un dosar penal, după ce sute de kilograme de deșeuri periculoase (azbest) au fost descoperite pe un islaz din comuna Grumăzești. Astfel de deșeuri ar mai fi depozitate și în alte locuri din comună, de ani de zile, fără ca administrația locală (Primăria) să ia vreo măsură. ”În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost întocmit un dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate”, a declarat Ap. Atomei Andreea- IPJ Neamț.
Deșeurile au fost găsite de o echipă tvmneamt.ro, în timpul documentării pentru un reportaj video despre gravele abuzuri ale administrației locale din Grumăzești. Înainte să apelăm la polițiști, am încercat să îl contactăm pe șeful Gărzii de Mediu Neamț, Cristian Rusu. Acesta a fost sunat ieri dimineață de două ori, prima dată la ora 8:44 și a doua oară la ora 11:10. De fiecare dată, acesta ne-a respins apelurile și ne-a trimis sms-uri cum că nu poate răspunde, cerându-ne să îi trimitem mesaj. Bugetarul care ar trebui să vegheze la un mediu curat în județul Neamț, nu a mai revenit cu apel nici până astăzi.
Toate detaliile, în reportajul video de mai jos, realizat de tvmneamt.ro la Grumăzești
I.C.
1 comentariu. Leave new
Întreb pt un prieten primarul trebuie sa stea de paza la fiecare colt și sa culeagă în urma cetățenilor?
ADMIN: Spune-i prietenului că administrația locală, condusă de primar, are această obligație. Să îndepărteze deșeurile, să ia măsuri contra celor care nu respectă legea și să prevină astfel de fapte. La Grumăzești există și poliție locală. Iar Poliția Locală are în atribuții și protecția mediului, nu să-l păzească pe primarul baron la ușa biroului