Două case au ars noaptea trecută, la Crăcăoani și la Săvinești. Bărbat cu arsuri grave după ce a încercat să aprindă focul cu benzină
ISU Neamț: La ora 01:00, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Crăcăoani pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Cracăul Negru.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (2 autospeciale de stingere, o autocisternă și și o ambulanță SMURD), SVSU Crăcăoani și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și în două camere, precum și la o anexă gospodărească, existând posibilitatea generalizării la întreaga gospodărie.
Din interiorul locuinței s-a autoevacuat o persoană, până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta prezenta arsuri de aproximativ 40 % din suprafața corpului. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost preluat de echipajul SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale, după care a fost transportat la spital.
Ulterior, pacientul a fost predat unui echipaj de la SAJ (venit în întâmpinare) care l-a transportat la UPU Piatra-Neamț.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars bunurile din interiorul a două camere (mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice etc), acoperișul casei pe o suprafață de 120 mp și acoperișul anexei gospodărești pe o suprafață de 70 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea combustibilului neadecvat (a încercat să aprindă focul cu ajutorul benzinei).
La ora 01:36, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Săvinești pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada Vulturului.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajare mare de fum, la nivelul unei locuințe, existând posibilitatea propagării la o altă locuință aflată la o distanță de aproximativ un metru.
Proprietarul locuinței, un bărbat de 38 de ani era ieșit din locuința cuprinsă de flăcări. Bărbatul prezenta ușoare arsuri la nivelul capului și intoxicație cu fum. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și ulterior a fost transportat la spital.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze propagarea incendiului la alte construcții. Din interiorul locuinței a fost evacuată o butelie ce prezenta risc de explozie.
Din păcate, pagubele au fost însemnate, întreaga locuință fiind distrusă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul.
Recomandările pompierilor:
Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite care pot produce importante pagube materiale dar și pierderea de vieți omenești, pompierii vă recomandă să acordați o atenție deosebită la folosirea sobelor:
✔NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
✔NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
✔NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
✔Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
✔NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
✔NU adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
✔Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
✔NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
I.C. (sursa foto: ISU)














