Local
Citit de: 6 ori

Două femei accidentate pe trecere pe B-dul Decebal din P. Neamț

O șoferiță s-a răsturnat cu mașina noaptea trecută, la Grințieș
Căsuța lui Moș Crăciun și-a închis porțile, lăsând în urmă amintiri magice pentru cei mici

Două femei au fost rănite ieri, după ce au fost lovite de o mașină în timp ce traversau B-dul Decebal din Piatra Neamț, pe o trecere pentru pietoni. Este al doilea accident cu doi pietoni produs pe B-dul Decebal, în câteva zile. ”La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 11:40, pe strada Decebal, din Piatra-Neamț a avut loc un alt eveniment rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Decebal, ar fi surprins și accidentat două femei, cu vârste de 42, respectiv 66 de ani, ambele din Piatra-Neamț, care se aflau angajate în traversarea regulamentară a străzii pe marcaj pietonal.

Participanții la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Neamț.

Pe 18 decembrie, două eleve au fost accidentate pe trecere, tot pe B-dul Decebal:

Două eleve de 13 ani, accidentate pe trecere în fața Liceului de Arte. Trecerea nu era marcată

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Două femei accidentate pe trecere pe B-dul Decebal
Articolul anterior
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina noaptea trecută, la Grințieș
Articolul următor
Căsuța lui Moș Crăciun și-a închis porțile, lăsând în urmă amintiri magice pentru cei mici

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed