Doua femei au fost ranite ieri intr-un accident rutier produs pe drumul judetean (axial) dintre Durau si Izvorul Muntelui. Un barbat din Suceava a ajuns cu masina (autoutilitara) pe contrasens, unde a intrat in coliziune frontala cu un autoturism condus de un barbat din Ilfov. Reamintim ca drumul respectiv este inca la stadiul de santier. Drumul nu a fost receptionat pana acum de CJ Neamt si nu este deschis circulatiei publice. ”La data de 21 ianuarie a.c, în jurul orei 13.30, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 155 F, în afara localității Ceahlău.
Din primele cercetări a reieșit că, un conducător auto, de 36 de ani, din județul Suceava, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din județul Ilfov, care circula din sens opus.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a două pasagere în vârstă de 37, respectiv 42 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a declarat sinsp. Ciofu Ramona.
I.C.