Dupa ce a fost demis prin ordin de prefect pentru ca a reintrat in cursa pentru primarie dar sub sigla PMP si nu PNL, primarul Dragos Chitic adreseaza pietrenilor un mesaj- rezumat, despre implicarea in problemele orasului si interactiunile cu cetatenii in ultimii 4 ani. ”Este la final un mandat în care am fost primarul fiecăruia dintre dumneavoastră. Am fost prezent, de fiecare dată, acolo unde era nevoie de mine, unde m-ați solicitat pentru că era necesară prezența mea. În toți acest ani, v-am ascultat pe fiecare în parte, v-am citit mesajele, v-am răspuns, v-am sprijinit și m-am implicat să rezolv problemele pe care mi le-ați semnalat. Ne-am întâlnit de multe ori la primărie dar și pe stradă, în parc, la diverse evenimente sau la cumpărături și mi-a făcut plăcere să vorbim, să vă cunosc, să vă ascult. Parerea dumneavoastră a contat întotdeauna pentru mine. Am fost și voi rămâne în mijlocul oamenilor, niciodată deasupra lor.
Am răspuns, de fiecare dată când programul mi-a permis, invitației de a participa la acțiunile și evenimentele publice sau private pe care le-ați organizat, simțindu-mă onorat să mă aflu printre invitați. Așa sunt eu, în primul rand un om, exact ca și dumneavoastră. Educația pe care am primit-o îmi spune că este, înainte de toate, o formă de respect să fiu mereu alături de pietrenii mei.
Mai sunt doar câteva zile până la alegerile locale și candidez pentru un nou mandat de primar. Orașul Piatra Neamț trebuie să continue parcursul bun din ultimii ani, trebuie să se dezvolte și vă rog să-mi oferiți șansa de a pune în practică proiectele pe care le-am lucrat și ne-au fost deja aprobate.
Acum, eu sunt cel care are nevoie de dumneavoastră, pietrenii.Vă invit să continuați să mă susțineți, să facem dreptate și să ne dezvoltăm împreună orașul. Și stiu că-mi veți fi alături, simt asta în fiecare mesaj, la fiecare întâlnire și în fiecare discuție pe care o purtăm. Voi continua sa fiu primarul fiecaruia dintre dumneavoastră. În comunitatea noastră trebuie să predomine și în următorii ani o atmosferă de colaborare și respect. Vă mulțumesc pentru susținere! Reușim împreună!”, transmite Dragos Chitic, candidatul PMP pentru Primaria Piatra Neamt.
Ionut CORFU