AdministratieLocalSanatate
Citit de: 5 ori

Dragoș Chitic: În Piatra Neamț vor fi amplasate defibrilatoare, în locurile aglomerate

Viceprimarul Gavrilescu, provocare pentru pietreni: 10 idei, 10 bilete gratis la meciul de Cupa Davis
Beți criță la volan, de 1 aprilie. Polițiștii nu au glumit și le-au făcut dosare penale

In Piatra- Neamt vor fi amplasate mai multe defibrilatoare in locurile aglomerate, in asa fel incat sa poata fi folosite in caz de urgente meidicale, pana la sosirea ambulantei, anunta primarul Dragos Chitic. ”Existența unui defibrilator într-o zona publica, dacă este utilizat eficient poate salva vieți. Din acest considerent am inițiat două măsuri prin care cele 8 defibrilatoare deținute de municipalitatea pietreana să fie amplasate în zone în care să se poată interveni cu măsuri de prim ajutor, prin personal instruit sau de specialitate, în cazul unor situații medicale critice pâna la sosirea ambulanței.
Încheiem un protocol cu Serviciul de Ambulanță Neamt pentru instruirea personalului în privința utilizării defibrilatoarelor și modificăm punctele de amplasare pentru a acoperi zone aglomerate din oras ( Carrefour, Kaufland, Hotel Ceahlau) dar și pentru a dota cu aceste aparate patru dintre centrele de permanență înființate de primarie. Un defibrilator va fi gestionat de către Biroul pentru Managementul Situațiilor de Urgență al primariei pietrene și va fi amplasat în diverse zone publice cu activitate temporară ( vara in ștrandul muninicipal, iarna la pârtia de schi etc )”, precizeaza Dragos Chitic pe contul lui de facebook.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Existența unui defibrilator într-o zona publica
Articolul anterior
Viceprimarul Gavrilescu, provocare pentru pietreni: 10 idei, 10 bilete gratis la meciul de Cupa Davis
Articolul următor
Beți criță la volan, de 1 aprilie. Polițiștii nu au glumit și le-au făcut dosare penale

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed