Primarul Dragos Chitic a prezentat intr-o conferinta de presa,Programul de guvernare locală – PIATRA-NEAMȚ 2020

Dragos Chitic: A devenit o obișnuință pentru municipalitatea pietreană să prezinte cetățenilor săi, la începutul fiecărui an, un program care prezintă principalele direcții de acțiune ale administrației locale pentru anul în curs. Este un semn de respect pentru pietreni ținând cont  că o administrație responsabilă și transparentă le spune întotdeauna oamenilor modul în care se cheltuie banii și care sunt prioritățile administrative, pe termen scurt, mediu și lung. Și pentru că o administrație nu guvernează singură, ci împreună cu oamenii pe care îi reprezintă, aceste priorități se stabilesc cel mai bine în urma unui dialog real cu toate categorile socio-profesionale. Părerea fiecarui cetățean trebuie să conteze și este important să ne ascultăm și să găsim împreună soluțiile cele mai bune pentru orașul nostru, în toate domeniile care definesc o comunitate atractivă pentru cetățenii săi: educație, sănătate, infrastructură, timp liber, servicii sociale, ordine publică.

  1. Proiecte finanțate din fonduri europene

Realizarea de proiecte finanțate din fonduri europene va continua să reprezinte principala preocupare și în anul 2020. Am pregătit până la această dată un număr de 32 de proiecte din fonduri nerambursabile, majoritatea în cadrul Programului Operațional Regional al Uniunii Europene, ținta pe care ne-am și propus-o de altfel și care vor aduce în orașul nostru investiții de peste 92 de milioane de euro. Infuzia de capital se va realiza în mai multe sectoare de activitate, practic am încercat să profităm de orice oportunitate oferită de Uniunea Europeană prin axele de finanțare.

Sunt deja la acest moment semnate contractele de finanțare pentru un număr de 16 proiecte europene  în valoare totală de 32.018.000 euro.

Proiecte europene aprobate, contracte de finanțare semnate:

  1. Modernizarea și reconfigurarea coridorului urban de transport (inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști): B-dul Traian – Piața Mihail Kogălniceanu – B-dul Decebal, în valoare de 5.600.000 euro
    2. Modernizarea și reconfigurarea  străzii Mihai Viteazu (inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști), în valoare de 3.063.000 euro
  2. Implementare unui sistem de management inteligent al traficului în valoare de 7.415.000 euro
  3. Extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public, tronson I – 1.114.000 de euro;
  4. Extinderea şi modernizarea iluminatului public, tronson II – 1.054.000 de euro;
  5. Modernizarea staţiilor de aşteptare pentru transportul public de persoane – 4.808.000 de euro;
  6. Realizarea unui sistem bike-sharing, cu staţii pentru biciclete, în toate cartierele oraşului – 2.556.000 de euro;
  7. Reabilitarea, modernizarea şi reconfigurarea coridorului secundar de transport est-vest, strada Dimitrie Leonida şi Bulevardul 9 Mai – 3.434.000 de euro;
  8. Realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Dărmăneşti – 699.000 de euro;
  9. Realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Speranţa – 410.000 de euro;
  10. Realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Văleni – 559.000 de euro;
  11. Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creşei Mărăţei – 697.000 de euro;
  12. Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creșei Precista – 432.000 de euro;
  13. WIFI4EU – Internet gratuit în 11 zone publice – 15.000 de euro;
  14. ECHOES – Patrimoniul cultural european: oportunități pentru cetățeni Implicare și incluziune socială – 150.000 de euro;
  15. Tineri lucrători competitivi pentru tinerii vulnerabili – 12.000 euro.

Toate aceste proiecte beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene  în proporţie de 98% şi doar 2% contribuţie locală, se află în diverse stadii ale procedurilor de achiziţii şi vor fi implementate începând cu anul 2020.

Celelalte proiecte europene pregătite sunt în diverse stadii de evaluare, au şanse reale să fie finanţate şi cuprind: modernizări de străzi, realizarea de alte piste pentru biciclişti, reabilitări, modernizări şi dotări de unităţi şcolare, digitalizarea primăriei, reabilitarea Cinematografului Cozla, achiziţia de autobuze electrice (în parteneriat cu proprietarul societății de transport public, Consiliul Județean), programe în domeniul protecției și integrării sociale a categoriilor de persoane vulnerabile sau defavorizate.

Atragerea fondurilor europene a reprezentat şi va reprezenta în continuare o prioritate, ne vom bate pentru fiecare cent care poate fi adus în Piatra-Neamţ în proiecte de investiţii şi ne străduim să nu ratăm niciun program de finanţare nerambursabil.

Sunt investiţii majore care, odată implementate, vor genera o dezvoltare accelerată a Municipiului Piatra Neamţ în următorii 3 ani şi creşterea calităţii vieţii şi a confortului cetăţenilor.

  1. Investiții pentru Piatra-Neamț, realizate din fonduri proprii sau finanțate prin programe naționale

Pe lângă proiectele de investiții depuse pentru finanțare din fonduri europene, avem în vedere și realizarea de investiții din bugetul local, dar și din fonduri atrase în cadrul programelor guvernamentale.  Pentru noi este important să profităm de orice program național de finanțare, pentru ca presiunea pusă pe bugetul local să fie din ce în ce mai mică, iar taxele și impozitele locale să rămână la un nivel acceptabil, suportabil de pietreni.

Proiecte cu finanțare guvernamentală aprobate până la acest moment și aflate în diverse stadii de implementare, în valoare totală de 1.398.000 euro:

  1. Realizarea a șase stații de încărcare pentru autovehiculele electrice – 300.000 euro (90% finanțare de la Agenția Fondului de Mediu și 10% din bugetul local), se află în procedura de achiziții;
  2. Finalizarea Școlii cu 10 clase din cartierul Speranța – 465.000 euro (finanțare prin programul PNDL), în execuție;
  3. Grădinița cu 12 grupe și program prelungit din cartierul Speranța – 468.000 euro (finanțare prin programul PNDL), în execuție;
  4. Podul peste pârâul Cuejdi, în zona străzii Erou Rusu – 000 euro, finalizat.

Continuăm să asfaltăm și în acest an străzile pietruite. Programul pentru  2020 cuprinde un număr de 10 străzi care nu au avut niciodată covor asfaltic, respectiv: Schitului, Valea Albă, Pietricica, Lutăriei, Stejarului, Aleea Brazilor, Ion Sergentu, Izvor, Izvoraș și Dimitrie Bolintineanu.

Menținerea în condiții optime a străzilor deja asfaltate și realizarea de reparații capitale la străzile cu un grad de uzură avansat va reprezenta o prioritate și în acest an. Ne propunem frezarea stratului de asflat existent și turnarea unui nou covor asfaltic la peste 60.000 mp de străzi din toate cartierele orașului.

Vom realiza doua noi sensuri giratorii, la intersecția străzilor G-ral Nicoale Dăscălescu și Dumbravei, respectiv pe strada Bistritei pentru accesul la noul complex comercial, vom continua amplasarea de semafoare cu comandă manuală pentru pietoni. Toate semafoarele care se vor monta vor avea și semnale acustice pentru nevăzători. Tot pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere, vom continuă sa montăm piloni reflectorizanți în zona trecerilor de pietoni și a intersecțiilor de drumuri cu vizibilitatea obturată de parcarea mașinilor, vom reface toate marcajele rutiere, vom înlocui indicatoarele rutiere uzate și vom continua realizarea de marcaje colorate în zona trecerilor pentru pietoni.

Proiectele de infrastructură rutieră finanțate din bugetul local vor fi corelate cu proiectele finanțate din fonduri europene care vor demara ca execuție în acest an.

  • Vom realiza în acest an și refacerea fațadelor unor blocuri din oraș: Bloc Turn Unic și două blocuri din cartierul Speranța;
  • Pregătim documentațiile necesare pentru extinderea rețelelor de gaz în zonele din oraș în care acum nu există, pentru investiții ce urmează să fie finanțate în cadrul programelor guvernamentale de dezvoltare locală sau europene;
  • Consolidarea și modernizarea drumului de acces pe Cozla, de la Colibele Haiducilor, tronsonul de la punctul Belvedere la Platoul Gospodina. Tot pe Cozla vom continua să realizăm lucrări pentru preluarea și dirijarea apelor pluviale în vederea protejării imobilelor si terenurilor de la baza masivului. Vom reabilita și deschide pentru evenimente Igloo-ul de pe Cozla;
  • Pe muntele Pietricica, ne propunem amplasarea numelui orașului PIATRA-NEAMȚ cu litere volumetrice, similar celui din Brașov, existând un interes pentru susținerea financiară a acestui proiect și din parte unui grup de oameni de afaceri din oraș, implicați în mai multe proiecte din comunitatea noastră;
  • Lucrări de reparații și investiții vom realiza în majoritatea unităților de învățământ, inclusiv în creșele din municipiu, pentru a asigura condițiile optime în desfășurarea actului educațional. Vom crește cu 40% în acest an  bugetul alocat reparațiilor, dotărilor și investițiilor în școli;
  • Continuarea lucrărilor de reabilitarea a imobilului în care funcționează Academia de Muzică „Gh. Dima” pentru a sprijini învățământul superior prezent in orasul nostru;
  • Amenajarea unei „Case a Căsătoriilor”, în imobilul în care funcționează acum CMI Urban, cu acces la cea mai importantă zonă istorică și culturală  a orașului, Curtea Domnească;
  • Vom finaliza școala  și grădinița din cartierul Speranța;
  • Va fi finalizat noul bloc ANL din cartierul Dărmănești cu 20 de apartamente;
  • Vom reabilita puntea pietonală de acces în ștrand, de peste râul Bistrița și vom înlocui pista de atletism de la Stadionul municipal „Ceahlăul”.

Prin intermediul Zonei Metropolitane Piatra-Neamț, înființată anul trecut, vom încerca să atragem fonduri pentru o centură ocolitoare a orașului, dezvoltarea infrastructurii turistice pe masivul Cozla prin realizarea de investiții care să facă atractivă zona în orice anotimp, dar și realizarea de parcări publice subterane  sau supraterane în zonele aglomerate.

  1. Un oraș curat, aerisit și bine întreținut

Orașul nostru a fost mereu invidiat de cei din jur pentru cadrul natural în care se află poziționat, pentru calitatea aerului, pentru curățenie și spațiile verzi, aspecte care se datorează și calității oamenilor. Vom continua și în acest an programul de amenajari peisagistice, plantări de arbori și arbuști și înființarea de noi zone verzi, atractive.

Vom monta echipamente fitness cu acces liber în cinci zone publice (Cartier Mărăței,  parcul Aurora, bloc Turn Ozna, Ștrandul municipal – doua amplasamente).

Vom întreține mobilierul stradal existent și vom achiziționa și monta 200 de bănci noi și 300 de coșuri de gunoi.

Vom realiza revizia tuturor fântânilor arteziene din oraș.

Pentru anul 2020, ne-am propus o mai bună întreținere a locurilor de joacă pentru copii existente, dar și realizarea unor locuri de joacă cu echipamente moderne.

Vom continua și în acest an modernizarea punctelor urbane de colectare a deșeurilor în două etape :

-cartierul Mărăței

-cartierele Dărmănești și Precista.

Reducerea numărului de câini fără stăpân prezenți pe străzile din municipiu va fi o preocupare constantă și pentru acest an, completată de asigurarea unor condiții optime de cazare si ingrijire în adăpostul de câini și colaborarea cu asociatiile de profil, inclusiv pentru sterilizări gratuite și stimularea  adopțiilor.

Vom continua achiziția de  noi echipamente pentru iluminatul ornamental de Sărbători în completarea celor existente. Puntea pietonală de acces la Ștrandul municipal va iluminată cu șiruri de leduri architecturale.

  1. O bună administrare a patrimoniului municipiului

Fie că vorbim despre Ștrandul municipal, pârtia de schi, Stadionul municipal, Sala Polivalentă, Piața agrolimentară ori Baia publică, toate acestea se află în patrimoniul Primăriei Piatra-Neamț, iar principala noastră preocupare este să creștem atractivitatea acestora, să oferim servicii de calitate. De aceea, dincolo de activitatea de întreținere, avem în vedere și realizarea de investiții multianuale.

Este al treilea an în care administrăm în regim propriu Ștrandul municipal și vom continua să realizăm investiții și lucrari de întreținere care să crească atractivitatea acestui important obiectiv turistic și de agrement. Vom continua să facilităm organizarea de evenimente în ștrand.

Piata agroalimentară va fi mai bine pusă în valoare prin continuarea încurajării producătorilor și realizarea unor târguri specifice.

Vom pregăti pârtia de schi pentru a putea fi deschisă  în sezonul 2020-2021 și vom căuta cele mai bune soluții pentru investiții în infrastrucura turistică de pe masivul Cozla care să facă obiectivul atractiv pe tot parcursul anului. Pentru aceasta avem în vedere atragerea de fonduri externe sau  guvernamentale și parteneriate public-private.

Baia comunală a fost redeschisă în urmă cu doi ani în administrarea directă a primăriei. Vom continua să o modernizăm și vom amenaja la etajul clădirii si o sală de fitness.

Stadionul Ceahlăul va beneficia de lucrări de reabilitare în care am inclus și înlocuirea pistei pentru atletism oferită gratuit pietrenilor pentru mișcare.Vom continua parteneriatele cu federațiile de profil pentru a aduce atât la stadion, cât și la Sala Polivalentă competiții importante. Meciurile de Cupa Davis Romania – China sau Concursul National de Dans Sportiv sunt doar câteva exemple cu caracter de certitudine de competiții care vor fi găzduite și în acest an de Sala Polivalentă pietreană.

Și în acest an vom amenaja noi locuri de parcare pentru pietreni și vom introduce sisteme online de plată și rezervare a locului de parcare.

Vom continua să oferim  tinerilor din Piatra Neamt locuințe ANL, iar persoanelor aflate într-o situație locativă dificilă le vom acorda locuințe sociale sau de necesitate.

  1. Educația, sănătatea, asistența socială și grija față de persoanele vârstnice

Dincolo de investițiile în infrastructură și obiective publice, o comunitate modernă este definită și de educație, sănătate și serviciile sociale oferite. De aceea, suntem preocupați în permanență ca elevii să învețe în școli moderne, iar performanțele lor școlare să fie răsplătite. Ne vom preocupa ca cei mai vîrstnici, „seniorii” orașului, să simtă grijă față de ei, centrele de permanență să ofere servicii medicale de calitate, iar cei cu care viața a fost mai puțin darnică, să fie ajutați.

Unitățile școlare vor beneficia în acest an de investiții, atât din fonduri europene cât și din fonduri proprii pentru a asigura elevilor din Piatra-Neamț cele mai bune condiții. Toate școlile din orașul nostru dețin autorizații sanitare de funcționare, indeplinesc normele de funcționare ISU și au încălzire centralizată.

Vom menține o comunicare cât mai bună cu unitățile de învățământ pentru a interveni prompt în rezolvarea problemelor.

Cele șapte centre de permanență care funcționează în orașul Piatra-Neamț vor avea asigurate resursele necesare pentru a oferi pietrenilor posibilitatea de a beneficia de servicii medicale în proximitatea domiciliului.

Serviciile sociale oferite de primăria pietreană prin Direcția de Asistență Socială vor fi diversificate prin intermediul proiectelor finanțate din fonduri europene. În cadrul centrelor sociale municipale beneficiază de condiții optime sute de copii și adulți, iar în cadrul Centrul Social Pietricica aproape 100 de persoane vârstnice sunt îngrijite și ajutate să aibă o bătrânețe liniștită.

Pentru anul 2020 am extins gratuitățile la transportul pubic de persoane. Vor beneficia de transport gratuit în municipiul Piatra-Neamț pensionarii a căror venituri sunt până la 1300 lei lunar, elevii și preșcolarii care locuiesc în alte zone decât cele arondate școlii și care provin din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează până la 900 lei, elevii medaliați la olimpiade naționale / internaționale sau la concursurile sportive naționale / internaționale precum și unele categorii de persoane vulnerabile.

  1. Ordinea și liniștea publică, siguranța cetățeanului, acțiuni educative

Pietrenii trebuie să se simtă în siguranță în orașul lor, să se plimbe liniștiți pe stradă, indiferent la ce oră, fără teama de a fi agresati, nici verbal, și nici fizic. Copiii noștri trebuie să se simtă în siguranță, iar respectul față de lege nu trebuie să fie doar o lozincă. Aceasta este una dintre preocupările permanente ale administrației locale, pentru că ne dorim un oraș liniștit.

Vom continua și în acest an să amplasăm  camere de supraveghere video în zonele importante care se vor adăuga celor 65 deja funcționale centralizate în dispeceratul aflat la sediul Poliției Locale.

Municipalitatea pietreană își dorește o Poliție Locală modernă și profesionistă, care să asigure un grad de siguranță ridicat cetățenilor orașului. Înregistrăm în ultimii ani o creștere a eficienței activității polițiștilor locali și o scădere a faptelor antisociale, dar mai sunt în continuare unele aspecte care trebuie rezolvate și din acest motiv trebuie continuat pe acest drum.

Combaterea cerşetoriei, a consumului de alcool sau de substanțe interzise în rândul tinerilor, problemele sociale, educația rutieră sau abandonul şcolar vor fi abordate și prin campanii educative realizate profesionism cu ajutorul asociațiilor specializate.

  1. Promovarea orașului, implicarea și susținerea ONG-urilor locale, realizarea de evenimente

Mereu ne-am dorit atragerea partenerilor profesioniști în diverse domenii de activitate, cu propuneri și idei care să aducă plus valoare orașului. De aceea, am sprijinit financiar orice inițiativă în acest sens, și nu ne-a fost indiferent felul în care Piatra-Neamț este văzut în lume, mai ales că turismul reprezintă o sursă importantă de venit. Iar evenimentele pe care le-am organizat și le vom organiza oferă momente plăcute și contribuie la promovarea orașului.

Asociațiile nonprofit locale vor fi sprijinite și în acest an, prin finanțări acordate în baza Legii 350, pentru realizarea de evenimente care să aducă un plus orașului nostru și implicarea în activități care să abordeze probleme ale comunității. Menținem un calendar foarte clar al sesiunilor de finantare, astfel încât fiecare să  poată depune proiecte pentru accesarea de fonduri.Vom majora în acest an cu 30% bugetul alocat finanțărilor nerambursabile, pentru a crește sprijinul oferit de administratia pietreană și a putea realiza mai multe acțiuni de interes local.

Potențialul turistic al orașului Piatra-Neamț este unul ridicat, iar turismul reprezintă o componentă importantă a economiei locale. Din aceste motive vom continua și anul acesta să promovăm orașul la manifestări importante de profil naționale și internaționale.

Aplicația Piatra Neamt City app, implementată în urmă cu doi ani va fi dezvoltată în acest an. Pe lângă sprijinul oferit pietrenilor în semnalarea de incidente, oferă operatorilor din turism și alimentație publică a modalitate gratuită, facilă și modernă pentru promovare.

Am pregătit și pentru anul în curs un amplu calendar de evenimente prin care să ne promovăm orașul, să creștem atractivitatea și să oferim pietrenilor posibilități de relaxare și petrecere a timpului liber. Sărbătoarea Curții Domnești, Festivalul Dacic Petrodava, Piatra Fest (Zilele Orașului), Vacanțe Muzicale, Festivalul de Folclor sau Târgul de Crăciun sunt doar câteva manifestari de tradiție care vor avea loc și în acest an la Piatra-Neamț în organizare proprie sau în parteneriat.

  1. Transparență în activitate, deschidere și bună comunicare cu cetățenii orașului

Dialogul este esențial pentru a construi ceva durabil și pentru ca cetățenii orașului să se simtă respectați și implicați. De aceea, la Primăria Piatra-Neamț utilizăm cât mai multe canale de comunicare, pentru a afla în permanență nevoile și așteptările oamenilor. Și nu doar atât: periodic organizăm întâlniri, stabilim priorități, încercăm să acoperim o plajă cât mai largă de probleme. Am implementat acest mod de lucru în anii din urmă și vă asigur că și anul acesta vom proceda la fel.

În ultimii doi ani  Primaria Piatra-Neamț a implementat și dezvoltat servicii care să faciliteze relaționarea cetățean – administrație locală.

Astfel pe lângă canalale clasice de comunicare: biroul de audiențe, telefonul cetățeanului 0233218991, pagina de facebook @MunicipiulPiatraNeamt, cetățenii orașului pot utiliza aplicația Piatra Neamț Cityapp care reprezintă un instrument simplu și modern prin care pot fi semnalate aspecte negative din oraș. Pietrenii au și posibilitatea de a intra în dialog direct cu primarul Dragoș Chitic prin intermediul sesiunilor periodice de audiențe online pe pagina de facebook a municipalității. Digitalizarea Primăriei Piatra-Neamt  este o preocupare constantă pe care o vom accelera în perioada următoare prin atragerea de fonduri pentru finanțarea unor proiecte care să faciliteze cetățenilor accesul la obținerea de  informații și documente online, să simplifice relaționarea cu administrația pietreană.

Suntem preocupați să aflăm care este gradul de satisfacție al pietrenilor în relaționarea cu municipalitatea și din acest considerent vom realiza și în acest an sondaje de opinie din care să aflăm ce trebuie îmbunătățit pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate pietrenior, care să răspundă așteptărilor acestora. Chestionarul este disponibil și online pe www.primariapn.ro/chestionar-informare.

Vă asigur de faptul că principala mea preocupare în calitate de primar al acestui oraș a fost și este să dezvolt localitatea, să cresc gradul de confort pentru fiecare cetățean. Chiar dacă este un an mai special, iar în vara acestui an pietrenii vor alege echipa de conducere a municipalitatii pietrene pentru următorii patru ani, consider că lucrurile bune realizate în ultimii ani în comunitatea noastră trebuie continuate, parcursul orașului spre dezvoltare trebuie dus mai departe, iar strategiile pe termen mediu și lung realizate deja trebuie respectate și implementate.

Vă invit să fiți partenerii administrației locale pietrene în continuare pentru a face împreună din Piatra-Neamț un oraș atractiv, modern și prietenos, în care fiecare cetățean să se simtă bine, să se simtă respectat.

tvmneamt.ro

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.